Elena Gheorghe face nuntă la cort!

5 iulie 2012 16:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Duminică, la Biserica Sf. Spiridon din Bucureşti, Elena Gheorghe şi Cornel Ene îşi vor uni destinele, în faţa lui Dumnezeu. Cu o zi înainte, artista şi viitorul ei soţ îşi vor boteza băieţelul, Nicholas, şi vor face o petrecere machidonească. Pregătirile pentru aceste evenimente s-au încheiat zilele trecute, când Elena şi-a comandat buchetul de mireasă şi celelalte aranjamente florale şi a făcut ultimele retuşuri la meniu.

Elena Gheorghe (26 ani) şi Cornel Ene (31 ani) au emoţii mari. În acest weekend vor spune „da" în faţa lui Dumnezeu, după ce în urmă cu un an au fost cununaţi şi în faţa ofiţerului stării civile.

Nunta celor doi va fi un eveniment grandios, cu peste 500 de invitaţi. Din acest motiv, Elena şi Cornel au ales să-şi invite oaspeţii într-un cort de lux amplasat lângă piscina de la Ambasad'Or Events Otopeni.

Decoraţiunile din interior, dar şi cele din exterior vor crea o imagine de basm. Pentru ca totul să fie feeric, Elena a comandat torţe, sfeşnice şi foarte multe aranjamente florale din crini imperiali şi trandafiri albi, totul de la „Thea Decor".

Piscina şi cortul unde va avea loc nunta Elenei Gheorghe vor fi amenajate ca într-un basm feeric (Foto: carmenevents.ro)

În aceeaşi notă de „puritate" a fost creat şi buchetul miresei, pe care florăria „Iris" l-a făcut din bujori albi. Mesele şi scaunele vor fi îmbrăcate în mătase cu broderie de dantelă de culoare ivoire.

„Meniul va fi o combinaţie între specialităţi franţuzeşti şi fructe de mare, singurul preparat tradiţional fiind sărmăluţele", a declarat, pentru Click!, Elena Gheorghe.

Ca un fapt divers, în meniu a fost strecurată şi narghileaua, care se va putea fuma la piscină într-un loc special amenajat în acest sens.

Cu o zi înainte de nuntă, adică sâmbătă, Elena îşi va boteza şi băiatul, Nicholas, la biserica din Clinceni, preotul care va oficia slujba fiind chiar tatăl artistei.

Nicuşor Stan a ajutat-o pe artistă să-şi aleagă cele mai elegante decoraţiuni interioare (Foto: carmenevents.ro)

Apoi, duminică, micuţul va avea parte de o petrecere pe cinste, în aceeaşi zi cu nunta părinţilor lui, la restaurantul Ambasad'Or. Pentru asta, Elena a închiriat o cameră specială, unde, la miezul nopţii, să poată duce bebeluşul la culcare.

De alt­fel, Nicholas va fi prezent şi la petrecerea de sâmbătă seară, de la Restaurantul "Jublie", unde mirii, naşii şi ceilalţi invitaţi vor respecta tradiţiile aromâne şi vor asculta muzică machidonească.

Mai multe