Elena Gheorghe vrea familie numeroasă: «Mă gândesc la al doilea copil»

15 februarie 2012 18:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Elena Gheorghe se declară o femeie împlinită. Cariera merge ca pe roate, iar cu naşterea fiului ei Nicolas a făcut primul pas spre familia pe care şi-o doreşte.

Cântăreaţa nu are de gând să se oprească la un singur copil, mai ales că atât ea, cât şi iubitul ei, Cornel, fac parte din familii numeroase.

Elena se focusează însă asupra lui Nicolas, care îi umple tot timpul liber pe care îl are, dar nu exclude apariţia unui frăţior pentru acesta în viitorul apropiat.

"În prima lună am avut grijă doar eu şi Cornel, acum ne ajută şi părinţii noştri. Deocamdată, ne descurcăm foarte bine în formula asta. După cum decurg lucrurile până acum, se pare că nu vom avea nevoie de bonă. Dar cine ştie...Am avut o sarcină uşoară, chiar mai uşoară decât îmi puteam imagina şi mă consider norocoasă. Le doresc tuturor femeilor sarcină ca a mea! Cu siguranţă mă gândesc la un al doilea copil, dar e prea devreme să vorbesc despre asta acum. Atât eu, cât şi Cornel avem fraţi şi ştim ce înseamnă să ai cu cine să împărtăşeşti orice", a spus ea pentr evz.ro.

Deşi fiul ei nu are decât două luni, Elena se gândeşte, ca orice mamă precaută, la viitorul lui. Artista mărturiseşte că este îngrijorată de influenţa pe care o va avea asupra lui mass-media, dar şi de felul în care învăţământul îşi va pune amprenta asupra lui, atunci când va fi cazul.

"Atâta timp cât există o educaţie bine aleasă şi o comunicare bună între părinţi şi copil, factorii externi negativi devin mai puţin periculoşi, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le dăm importanţă. Sunt multe aspecte îngrijorătoare, dar cel mai mult pe mine mă îngrijorează învăţământul, pentru că nu este susţinut financiar şi atunci condiţiile sunt pe măsură, şi mass-media care promovează violenţa, superficialitatea şi non-valorile", a mai declarat proaspăta mămică.

Mai multe