Elena Udrea l-a cucerit pe Mihai Găinuşă cu un dans

8 octombrie 2013 19:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Galeria invitaţilor de marcă de la „Cronica Cârcotaşilor" s-a îmbogăţit cu încă un nume. În această seară, telespectatorii vor avea parte de o surpriză mai mult decât plăcută.

Elena Udrea, cea mai elegantă femeie din politica românească, a acceptat invitaţia cârcotaşilor de a participa la emisiune. Plină de umor şi cu replica mereu la ea, Udrea şi-a asumat cu zâmbetul pe buze porecla de scenă „Nutzi" şi i-a ţinut piept cu brio lui Găinuşă.

Chiar dacă acesta a încercat să o provoace şi chiar să o încurce, doamna politicii româneşti a fost întotdeauna pregătită cu un răspuns pe măsură. Aceasta a cucerit imediat publicul atunci când a demonstrat cât este de feminină şi a făcut câţiva paşi de dans alături de cârcotaş.

Elena Udrea nu s-a pierdut nici măcar atunci când a fost asaltată de „admiratori" şi a dezvăluit că îşi doreşte să îmbrace rochia de mireasă într-o bună zi. În plus, aceasta a făcut şi o mărturisire: nici un sacrificiu nu este prea mare pentru funcţia de preşedinte de stat şi anume chiar să-şi facă un tatuaj. 

Mai multe