Eliza, topită după cărţi

16 ianuarie 2010 16:42   Actualitate
Ultima actualizare:

Petrecere cu artificii, tort, şampanie şi multe cadouri. Aşa a sărbătorit ieri cei cinci ani de viaţă Eliza, fiica Adrianei Iliescu, mama-record.  

Îmbrăcată într-o rochiţă albă de prinţesă, Eliza Iliescu şi-a aşteptat, ieri dimineaţă, invitaţii alături de mama ei, în vârstă de 72 de ani, în amfiteatrul Maternităţii "Giuleşti".

   Mai citeşte:      Mama-record: «Voi trăi să-mi văd copila la casa ei»      Eliza, fetiţa mamei-record: «Împlinesc cinci ani!»

Obişnuită cu unitatea medicală, fiind locul unde a fost adusă pe lume, în urmă cu cinci ani, fetiţa a primit bucuroasă cadourile şi a încercat să stingă dintr-o suflare toate lumânările puse pe torturile aniversare.

"Eliza a primit un tort de ciocolată de la naşul ei, prof. dr. Bogdan Marinescu, şi unul de la mine. I-au plăcut toate cadourile, dar în special au atras-o păpuşile şi cărţile frumos colorate din colecţia Disney pe care le-a primit de la dumneavoastră, tocmai pentru că fetiţa mea este o colecţionară. Ea m-a pus să-i cumpăr şi cărţile din colecţia «Pictori de geniu»", ne-a povestit Adriana Iliescu, cea mai în vârstă mamă din România.

Adriana Iliescu şi-a sărbătorit fiica la Maternitatea Giuleşti

Mai multe