Ellie White a concediat şase bone până acum
25 septembrie 2013 15:18
Actualitate
Ultima actualizare:
Cântăreaţa care participă la „Te cunosc de undeva" a avut probleme din cauza femeilor pe care le-a angajat să aibă grijă de cel mic şi în zece luni a fost nevoită să schimbe nu mai puţin de şase bone.
Artista şi logodnicul ei, Doru, au constatat că în timp ce ei erau plecaţi de acasă, acestea se ocupau cu orice altceva, mai puţin cu îngrijirea lui Mihăiţă.
Cei doi au văzut pe camerele de supravegheat din casă că fiul lor plângea, în timp ce bona mânca sau se uita la televizor.
„Nu înţeleg cât de greu este să-ţi faci meseria. Multe stau şi aşteaptă să se termine programul şi să ia banii, ştiind că cel mic nu are cum să le spună părinţilor ce a făcut ea", a declarat Ellie, care speră ca măcar a şaptea bonă să fie cea potrivită.