Eroul din America nu şi-a văzut familia de 15 ani

2 octombrie 2009 17:34   Actualitate
Ultima actualizare:

La 18 ani a plecat din România să-şi croiască o soartă mai bună, iar viaţa l-a dus departe de familie, peste Ocean. Horia, acum în vârstă de 33 de ani, a avut noroc să răzbească în "ţara tuturor posibilităţilor" şi chiar să pună pe picioare o mică afacere.

Este proprietarul unui mic magazin din Bronx, unde vinde componente IT. Ar fi rămas în umbră pentru totdeauna, dacă o zi care se anunţa obişnuită nu i-ar fi pus la încercare curajul.

Un incendiu, izbucnit în blocul unde Horia lucrează, avea să-l facă erou peste noapte. Fără să se gândească la propria viaţă, s-a năpustit în flăcări pentru a-l salva pe Christopher, băieţelul unor vecini.

"Am auzit pe cineva ţipând. Nu ştiam ce se întâmplă. Era foarte mult fum. M-am repezit înăuntru fără să văd nimic", a povestit românul. Imaginile difuzate de televiziunile americane l-au surprins pe Horia în timp ce se lupta cu flăcările şi cu fumul înecăcios ca să-l scoată din apartament pe băieţel.

"Când am luat în braţe copilul, acesta nu respira, iar capul îi căzuse pe spate. M-am speriat aşa de tare, că i-am şters gura şi nasul cu un colţ al draperiei şi l-am apăsat de câteva ori pe piept. Atunci a deschis ochii. Acela a fost un moment minunat!", a spus Horia, în zecile de interviuri pe care le-a acordat presei americane, care l-a denumit "bunul samaritean".

Milioane de oameni de pe Planetă l-au urmărit cu sufletul la gură, în transmisiunile directe, cum salvează copilul.

Printre ei, două femei, undeva, într-un bloc vechi din cartierul Titan. Acolo le-am găsit pe bunica şi pe sora lui Horia.

Cu lacrimi în ochi, tanti Zamfira şi Silvia ne-au spus că sunt mândre de el, dar, în acelaşi timp, suferă că nu l-au mai văzut din 1994, de când s-a hotărât să plece în America.

Pentru că nu a dobândit cetăţenia americană, tânărului i-a fost teamă să se întoarcă în ţară, iar familia sa are venituri modeste pentru a-şi permite un zbor peste Ocean.

Sora: «Dacă nu era Horia, muream la 10 ani»

"Tot într-o zi de toamnă, când Horia avea doar 12 ani, iar eu 10, mi-a salvat viaţa. Apartamentul nostru a luat foc de la o priză. Dacă nu era el, eu muream", ne-a povestit Silvia, sora eroului, care parcă retrăia acele momente de groază în timp ce ne povestea.

Atunci, tatăl lor a sfârşit tragic.

Bunica: «Trăiesc să-l mai strâng o dată la piept»

Zamfira Grigore, bunica de 78 de ani a românului, a izbucnit în plâns când a luat în mâini poza lui Horică, aşa cum îl alintă ea.

"Trăiesc pentru ziua când voi putea să-l strâng din nou la piept", ne-a spus bătrânica, sperând că băiatul va citi ziarul nostru şi se va întoarce acasă, la Bucureşti.

Şi-a cerut iubita de soţie, în direct la tv

Imediat după fapta care a emoţionat o lume întreagă, Horia a surprins din nou.

De data aceasta, în direct la un post tv, a cerut-o de nevastă pe prietena sa, Desiree Guzman, promiţându-i că „nu va avea parte de nici un moment de plictiseală alături de el".

Mai multe