Este acesta un extraterestru?
Cercetătorii de la Universitatea Stanford au făcut însă analize acestei creaturi de numai 15 centimetri şi au descoperit că este de natură umană, se arată într-un nou film documentar. După ce cadavrul acestui umanoid a fost descoperit în urmă cu un deceniu în deşertul Atacama din Chile s-au făcut numeroase speculaţii privitoare la originile sale.
Diversele teorii au arătat că ar fi vorba de un fetus avortat sau de o maimuţă, dar şi un extraterestru căzut pe pământ. Doctorul Steven Greer a exclus varianta că ar fi o făcătură. El spune că este vorba fără îndoială de un organism de natură umană.
Un bărbat numit Oscar Munoz a descoperit rămăşiţele creaturii la 19 octombrie 2003 în timp ce căuta obiecte de valoare istorică în La Noria, un oraş fantomă din Deşertul Atacama.