«Eu şi Măruţă suntem pregătiţi pentru încă un copil sau doi!»

15 februarie 2013 21:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Vă era dor de românii supertalentaţi? Ei bine, din 15 februarie, emisiunea „Românii au talent" revine la PRO TV, în fiecare vineri, de la 20.30.

Andra, unul dintre cei trei juraţi, aşteaptă cu nerăbdare să vadă ce surprize au pregătit cei care au trecut de preselecţiile care au avut loc în toată ţara. Cântăreaţa ne-a povestit sumedenie de „picanterii" din viaţa ei. Spre exemplu, am aflat că acasă, în familie, o ciondăneală cu soţul ei Cătălin Măruţă, durează cel mult 5-6 minute.

Începe un nou sezon al emisiunii "Românii au talent". După precedentele ediţii, mai ai emoţii ca la început?

Emoţiile nu se termina niciodată. Vin oameni foarte diferiţi, uimitori. Sigur, de la an la an, am învăţat să mă aştept la orice, dar sunt convinsă că voi avea destule palpitaţii şi anul ăsta...

Eşti o fire care nu se sfieşte să plângă, dacă e impresionată de ceva. Eşti sensibilă, de fel?

Da, recunosc, plâng la filmele triste, plâng de emoţie, de multe ori. Sunt o fire sensibilă, asta m-a ajutat în muzică, am fost mai aproape de lirism, de piesele puternice, dramatice şi profunde. Şi sunt spontană, eu nu-mi pregătesc reacţiile, replicile, gesturile.

Andra şi Cătălin s-au căsătorit în august 2008

Cătălin te-a făcut vreodată să plângi?

Slavă Domnului, m-a făcut să plâng numai de fericire sau când mi-a făcut farse, dar plânsul ăla n-a ţinut mult, doar până m-am prins cum stăteau lucrurile! Sigur că mi-au dat lacrimile când m-a cerut în căsătorie, la Veneţia, sigur că am plâns când, ţinându-şi fiul în braţe, mi-a spus că e cel mai fericit tată din lume. Cred că orice femeie s-ar fi topit de emoţie.

Cine are grijă de David, atunci când eşti plecată prin ţară, în căutare de talente?

Mă ajută mama mea foarte mult şi avem o bonă foarte bună, care îl iubeşte pe David şi se înţelege perfect cu el.

Spune-mi, tu şi Cătălin vă mai doriţi copii?

Sigur că da, n-am făcut un secret din asta. Când? Atunci când va vrea Dumnezeu, noi suntem pregătiţi oricând. Câţi? Iarăşi, vom vedea, poate încă unul sau doi. Ne dorim o familie veselă, numeroasă, caldă.

În martie 2011 au devenit părinţii lui David

Tu câştigi bine din muzică şi din televiziune, nici Măruţă nu cred că se plânge. Dar vă puneţi banii la comun în casă, sau fiecare cu socoteala lui?

Sigur că banii sunt la comun, altfel nu se justifică ideea de căsnicie. Aşa cum sentimentele, vacanţele şi visurile sunt comune, aşa sunt şi banii. Într-adevăr, nu ne plângem, mulţumim lui Dumnezeu că o ducem decent, dar să ştii că muncim enorm ca să avem statutul ăsta material, noi practic nu avem nici o zi liberă, cu foarte puţine excepţii. 

De la ce altceva vă mai ciondăniţi?

Nu avem subiecte preferate de ciondăneală. Ca în orice căsnicie, ciondăneala poate pleca de la aproape orice, dar noi ne împăcăm foarte repede, indiferent pe ce temă ne-am certa. La noi, supărările ţin 5-6 minute, ăsta e recordul! Suntem prea comunicativi amândoi, simţim nevoia să ne lămurim, deci ne împăcăm rapid. Oricum, ne certăm destul de rar.

Cine face primul pas spre împăcare?

Asta e pe principiul "o dată tu, o dată eu" (râde).  Pe scurt, amândoi. De multe ori, ne umflă râsul, pur şi simplu, şi cearta s-a dus naibii instantaneu.

La 26 de ani, Andra e realizată din toate punctele de vedere. Are o carieră frumoasă şi o familie minunată, pe care vrea s-o extindă. Solista spune că mare parte din bani îi cheltuieşte pentru a lua cadouri lui David - băieţelul ei - şi lui Cătălin - soţul ei.

- S-a născut la 23 august 1986, la Câmpia Turzii;- E una dintre cele mai talentate soliste din România;- În bucătărie, se pricepe să gătească "absolut orice";- Se declară o fire cheltuitoare: "Banii mei, în marea lor majoritate, se duc pe cadouri pentru David. Dar şi pe haine pentru mine, pe pantofi, cosmetice, cadouri pentru Cătălin şi tot felul de gadget-uri";- La bărbaţi nu suportă, în ruptul capului, orgoliul nemăsurat;- Stă prost cu timpul liber, "mai ales de când sunt mămică. Alerg la concerte, la filmări, acasă, apoi pe unde mai am treabă. Cătălin e foarte ocupat, la rândul lui, altfel ne puteam înlocui unul pe altul mai uşor la treburile zilnice, dar aşa...".

Mai multe