Eurogol marcat în derby-ul încins dintre Porto şi Benfica - VIDEO

3 mai 2010 6:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Înanitea acestui meci, Benfica era deja campioană. Cei de la Porto aveau totuşi un obiectiv pentru care mai trăgeau tare. Se aflau în urmărirea celor de la Sporting Braga, echipa de pe locul secund, cel de Liga Campionilor.

FC Porto şi-a arătat disponibilitatea pentru a face un meci mare şi a scoate un rezultat favorabil. A avut o groază de ocazii în faţa unui adversar aflat deja în vacanţă şi euforci după sărbătorirea titlului.

Gazdele de pe "Dragao" au condus la pauză graţie reuşitei lui Bruno Alves, din minutul 42.

La reluare, cei de la Porto au rămas în inferioritatea numerică, Fucile fiind eliminat, iar Benfica a reuşit egalarea prin Luisao în minutul 57.

Două minute mai târziu, Farias a adus din nou în avantaj pe FC Porto.

Fosta ţintă a Stelei, Fernando Belluschi, a reuşit "bijuteria" serii. I-a strecurat mingea printre picioare unui adversar după care a şutat cu sete, şi lobat, pentru 3-1.

Din nefericire pentru cei de la Porto, rivalii la locul de Liga Campionilor au câştigat şi ei. Sporting Braga s-a impus cu 1-0 în faţa echipei Pacos Ferreira.

Mai multe