Europa Occidentală e în alertă! Erupţia supervulcanilor din Islanda ar putea omorî milioane de oameni
30 aprilie 2014 12:06
Actualitate
Ultima actualizare:
Autorităţile din Marea Britanie sunt în alertă din cauza pericolului reprezentat de sistemul de vulcani din Islanda, care ar putea erupe în orice moment.
În 2010, cenuşa vulcanului Eyjafjallajökull a paralizat jumătate de continent, iar în 2011 Grímsvötn, cel mai activ din Islanda, a creat probleme avioanelor în vestul Europei.
Guvernul din Marea Britanie analizează ce măsuri ar putea fi luate în cazul unui dezastru natural similar celui din 1783 - 1784, când vulcanul Laki a generat cantităţi uriaşe de lavă şi cenuşă, ce au ajuns până în zone îndepărtate ale continentului. Atunci, 23.000 de locuitori ai Insulelor Britanice au murit.
Acum, autorităţile se tem că ar putea fi milioane de morţi.
În Islanda sunt peste 30 de vulcani activi.