Excentrica Iulia Albu promovează designul românesc
Misterul a fost în sfârşit elucidat! Fashion Editorul Iulia Albu a fost cooptată începând cu acest an în echipa Facultăţii de Modă din cadrul UNARTE pentru organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente de modă dedicate tinerilor designeri din Romania. Castingurile draconice, look-ul semnătura şi exigenţa Fashion Editorului sunt de notorietate, iar Flapper Girl nu se fereşte nicio clipă s-o recunoască.
"Sunt onorată că am fost cooptată în echipa acestui proiect. Am gândit special pentru acest event un concept unic, menit pentru a evidenţia drumul unui copil creativ spre "construcţia" sa ca designer. DESIGNERS PLAYGROUND: LIVE, PRAY, CREATE este un experiment care propune o altă abordare a zonei de fashion în România. Este o ofensivă împotriva imposturii în modă, este o ofensivă a designului românesc de calitate. DESIGNERS PLAYGROUND se va impune în scurt timp ca unul dintre cele mai relevante proiecte de modă din România."
Şi noi o credem! Pentru că toate proiectele Iuliei Albu s-au bucurat de un succes fulminant. Fie că vorbim despre Flapper Girl, MANIFESTO- sunt frumoasa pentru ca sunt eu!, materialele semnate de aceasta sau pictorialele super-mediatizate, Iulia Albu şi-a croit încet dar sigur un drum cert printre numele din industrie şi ceva ne va spune că nu se va opri aici...
De altfel. Fashion Editorul derulează de ceva vreme pe site-ul sau www.theflappergirlchronicle.com proiectul Fashion Aquarius proiect ce are ca obiectiv descoperirea şi promovarea unor viziuni diferite în modă, modelling şi fotografie.