EXCLUSIV Alex Velea şi soţia, ca doi străini pe stradă

9 iunie 2013 16:44   Actualitate
Ultima actualizare:

După zvonurile unei idile extraconjugale cu Antonia, relaţia lui Alex Velea cu soţia lui, Ana, pare să se fi răcit. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi într-o zi normală din viaţa de cuplu. Ana şi Alex au fost foarte distanţi unul cu celălalt.

Alex (29 de ani) şi Ana Velea (26 de ani) s-au cunoscut în urmă cu cinci ani, în staţia de metrou Eroilor şi a fost dragoste la prima vedere. S-au căsătorit în vara anului 2010 şi mărturiseau că-şi doresc foarte mult să devină părinţi.

Acum, la aproape trei ani de la căsătorie, cei doi par mai degrabă simpli amici, decât soţ şi soţie, iar copilul dorit se lasă încă aşteptat.

În plus, de ceva timp, Alex este bănuit că are o relaţie mai mult decât amicală cu cântăreaţa Antonia, cea alături de care îşi petrece tot mai mult timp.

Ana iese din magazin şi o ia înainte

În ciuda declaraţiilor Anei Velea că relaţia cu soţul ei merge mai bine ca oricând şi că nu o deranjează apropierea lui de Antonia, comportamentul lor de cuplu spune cu totul altceva.

Vineri după-amiază, aceştia au fost surprinşi de fotoreporterii Click! în timp ce părăseau locuinţa lor din zona Nerva Traian din Capitală şi se îndreptau spre Hotelul Rin, unde se află sala de fitness pe care o frecventează împreună.

Soţia lui Alex Velea îşi vede mai departe de viaţă

Alex Velea are bucurii la Antonia? Soţia artistului, îngrijorată

Au afectat-o zvonurile legate de relaţia cu Alex Velea? Uite ce a păţit Antonia!

Alex Velea nu se mai ascunde? Ce a zis despre Antonia: «O iubeşte fratele tău foarte mult»

Pe drum, soţii Velea au oprit la un magazin, de unde şi-au cumpărat o sticlă de apă plată, pentru a se hidrata în timpul exerciţiilor fizice pe care urmau să le facă. 

Chiar dacă au coborât amândoi din maşină, Ana şi Alex nu au schimbat nici un cuvânt între ei, ba mai mult, au mers pe stradă de parcă nici nu s-ar fi cunoscut. Frumoasa mulatră a luat-o înaintea soţului ei şi s-a grăbit să intre în magazin.

Alex a ajuns-o din urmă şi a intrat după ea, dar la ieşire, figura s-a repetat din nou: Ana a grăbit pasul fără să-l aştepte pe soţul ei, care a zăbovit câteva clipe să se uite la o maşină.

Primele zvonurile privind o posibilă idilă între Alex Velea şi Antonia au apărut încă de la începutul acestui an şi au fost alimentate de fotografiile pe care artista, proaspăt divorţată de soţui ei, Vincenzo Castellano, le publica pe contul ei de pe o cunoscută reţea de socializare.

În plus, la sfârşitul săptămânii trecute, aceştia au fost surprinşi împreună, la acelaşi hotel din Iaşi, unde aveau concert. Se pare că Alex şi Antonia obişnuiesc să meargă împreună la astfel de evenimente şi să petreacă tot mai mult timp unul lângă celălalt.

Mai multe