EXCLUSIV Aşa va fi camera băieţelului Celiei: «Am comandat coroană regală...»

8 aprilie 2014 7:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Celia trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. Cântăreaţa aşteaptă cu emoţie ziua când îşi va strânge la piept bebeluşul, care urmează să vină pe lume la mijlocul lunii mai. Artista a avut grijă ca totul să fie pus la punct când micuţul îşi va face apariţia şi a ales deja mobila pentru camera acestuia, care va avea un accesoriu mai puţin obişnuit.

Celia se apropie cu paşi repezi către ziua în care îşi va ţine în braţe bebeluşul. Frumoasa brunetă urmează să sanscă un băieţel la jumătatea lunii mai. Vedeta va naşte în Australia şi intenţionează să-şi aducă bebeluşul pe lume pe cale naturală.

„Voi naşte pe la jumătatea lunii mai. Vreau să nasc natural, dar asta nu hotărăsc doar eu. O să vedem atunci! O să nasc în Australia. Nici să vreau nu aş mai putea ajunge în România acum, pentru că după 7 luni şi jumătate de sarcină nu mai ai voie să zbori. Mai ales că e vorba despre un zbor de 25-30 de ore", a spus Celia.

Vedeta a ales deja camera micuţului, care va fi tratat ca un prinţ. Celia a spus că a ales mobila cu ajutorul fanilor, optând pentru un model vintage-antique. Pentru pereţi a ales o culoare neutră, pentru că vrea ca dormitorul să fie potrivit şi pentru ce de-al doilea bebeluş care va veni destul de repede. Artista a spus că nu este superstiţioasă şi chiar dacă mobila doar a fost doar comandată, hainuţele au fost deja cumpărate.

„Nu, nu sunt superstiţioasă. Camera o să fie gata până vine bebe. Am comandat mobila. Deja dulapul este plin de hăinuţe. Pentru mobilă, am ales un model vintage-antique. Sunt atrasă de acest stil în general, aşa că şi camera bebeluşului meu merge pe aceeaşi zonă. Mobila am ales-o cu ajutorul fanilor dintre două modele propuse de mine. Am decis la prima variantă, pentru că am vrut să fie un dormitor unisex. Îl voi accesoriza cu puţin albastru. Am comandat şi coroană regală. Mi s-a părut frumos să-mi aştept prinţul cu camera în genul acesta. Am ales culoare neutră şi model unisex cu gândul că-l voi folosi şi pentru următorul bebe", a mai spus aceasta.

Celia a spus că-şi doreşte ca în doi ani să mai facă încă un bebeluş, pentru că asta i se pare diferenţa ideală dintre doi fraţi.

„Cam peste doi ani mai vreau să fac un bebe. Cred că aceasta este diferenţa perfectă între fraţi", a declarat cântăreaţa.

Vedeta a spus că nu are de gând să renunţe la cariera muzicală şi că plănuieşte să revină pe scenă în 2015.

„În 2015, vreau să revin pe scenă. Anul acesta este dedicat lui bebe", a încheiat Celia.

Mai multe