EXCLUSIV Berecleanu şi Stan se iubesc mai mult «la distanţă»
Sunt împreună de câteva luni, însă din cauza joburilor sunt nevoiţi să stea departe unul de celălalt. Andreea Berecleanu şi medicul Constantin Stan fac sacrificii enorme pentru a-şi menţine relaţia. Chirurgul estetician este nevoit să facă naveta între Bacău şi Bucureşti, dar călătoreşte des şi peste hotare, unde participă frecvent la conferinţe de specialitate.
Relaţia dintre Andreea Berecleanu (38 de ani) şi Constantin Stan (58 de ani) nu mai este un secret pentru nimeni. Cei doi s-au cuplat în luna mai şi au ieşit pentru prima oară în public la 5 octombrie, la nunta Alessandrei Stoicesu, unde au strălucit împreună, ţinându-se de mână şi sorbindu-se din priviri minute în şir, de parcă ar fi fost nişte adolescenţi la primii fiori ai dragostei. Pe bună dreptate, au profitat de acele momente, şi nu numai, întrucât de-atunci cei doi nu s-au mai văzut aproape deloc. Motivul? Atât ştirista de la Observator, cât şi chirurgul estetician sunt nevoiţi să stea departe unul faţă de celălalt prin prisma profesiilor pe care le au.
Constantin Stan este medic estetician şi are clinici în Bucureşti şi în Bacău
Constantin Stan, în calitatea de membru al Societăţii Franceze de Chirurgie Estetică, al Academiei Nord-Americane de Chirurgie Cosmetică şi Reconstructivă şi membru de onoare al Academiei Sud-Americane de Chirurgie Estetică, este invitat deseori la conferinţe care se desfăşoară în străinătate. Acest lucru nu-i cade bine Andreei, ba chiar e foarte tristă şi abătută când ajunge la serviciu, după cum ne-au mărturisit surse din Antena 1.
Aşa arată cabinetul de consultaţii al medicului Stan
Camera de aşteptare e foarte primitoare şi modern amenajată
Sala de operaţii este utilată cu aparate şi ustensile de ultimă generaţie
Din cauza programului încărcat, şatena nu-şi poate însoţi iubitul, fiind nevoită să aştepte chiar săptămâni întregi până să-l revadă. Spre exemplu, până la sfârşitul acestei luni, Berecleanu şi Stan vor ţine legătura doar prin intermediul telefonului sau pe Internet, întrucât medicul este plecat la o conferinţă, în afara ţării. De-acolo merge direct la Bacău, iar în Capitală ajunge abia la 8 noiembrie.
Nici când se află în ţară nu-i este la îndemână, având în vedere că Stan are clinică în Bacău, adică la 300 de kilometri distanţă de Bucureşti. Singura posibilitate care le facilitează întâlnirile romantice este şi locul în care se pare că s-au cunoscut. Şi anume, clinica de lux „S Clinic", pe care proaspătul iubit o are în Bucureşti şi în care a investit peste 250.000 de euro, cu tot cu mobilier şi ustensile. Decorul este unul original, desprins parcă din filmele SF. Ştirista ar fi apelat la Stan pentru anumite artificii estetice, cu care ocazie s-ar fi înfiripat povestea de iubire dintre cei doi.
EXCLUSIV Andreea Berecleanu, probleme cu cei mici din cauza noului iubit?
Andreea Berecleanu şi-a scos noul iubit în lume
FOTO Prima reacţie a Andreei Berecleanu după divorţ: «Viaţa e un circ. Nu e corect!»
Andreea Berecleanu îşi «ajută» copiii să chiulească de la ore. Andrei Zaharescu, ce părere ai?
EXCLUSIV Ce familie frumoasă avea Andreea Berecleanu! La cine rămân copiii după divorţ?