EXCLUSIV! Bubu a plecat în America împreună cu mama lui

5 octombrie 2013 14:43   Actualitate
Ultima actualizare:

Studiile şi cariera sunt importante pentru Bubu Cernea. Puştiul care bate la tobe de la trei ani a fost admis la o universitate de prestigiu din America, dar a fost nevoit să apeleze la ajutorul mamei. N-ar fi putut locui singur, timp de trei ani, atât de departe de casă.

Timp de doi ani a făcut parte din serialul „Pariu cu viaţa" şi trupa LaLa Band, însă în această toamna tânărul de 19 ani a plecat la studii în Statele Unite ale Americii. Şi asta pentru că Bubu Cernea va urma cursurile facultăţii „Berklee College of Music", unde a fost admis la sfârşitul anului trecut. Tânărul artist a fost acceptat în urma unui examen şi a obţinut cea mai mare bursă acordată de instituţie, 20.000 de dolari.

Bubu a plecat daja în Statele Unite ale Americii, unde va locui în următorii trei ani, însă nu va părăsi trupa LaLa Band. El va rămâne în continuare în formaţie şi va colabora cu colegii săi de la distanţă. Mai mult, el nu va fi departe nici de mama sa, Crina Mardare, care îl va însoţi. Fosta solistă de la Sfinx Experience şi profesoară de canto s-a întors zilele acestea în România, pentru a rezolva probleme administrative, însă va reveni iar în SUA, ca să fie alături de fiul ei.

Bubu a mărturisit pentru Click! că a apelat la ajutorul mamei sale pentru că nu s-ar fi descurcat singur şi înstrăinarea de familie ar fi fost greu de suportat. „Îmi va fi dor de colegii mei, însă mă voi întoarce în România peste trei luni, după care voi pleca din nou. Oricum, voi fi mereu prezent alături de colegii mei pe scenă", a mărturisit Bubu, la petrecerea-surpriză pe care a primit-o înainte de plecare. Ultimul concert susţinut de Bubu alături de trupa LaLa Band a fost la 16 august, la Craiova.

Loren Opriş studiază Marketingul

Fiul prezentatoarei Florentina Opriş, de la Prima TV, şi-a dorit să studieze în străinătate. Loren Opriş a obţinut rezultate bune la Bacalaureat, motiv pentru care a ales să urmeze Marketing, la „Open University Business School" din Londra, unde şi tatăl lui a încheiat un program de master.

Sebastian Stanciu e pasionat de muzică

Tatăl său e celebrul Puştiul, de la „Cronica Cârcotaşilor", Marian Staicu pe numele real. Fiul lui studiază la o universitate din Anglia. Tânărul e pasionat de muzică şi pentru că îşi doreşte să se perfecţioneze în inginerie de sunet, a ales să studieze acest domeniu în Marea Britanie, la „Universitatea de Vest", din Londra.

Julie Săvuică, emoţii departe de casă

Fiica Danei Săvuică se poate considera norocoasă, căci a obţinut anul acesta o bursă de studii în Anglia. „Sunt fericită, dar şi speriată. E prima oara când o sa fiu singură, fără ai mei. Acolo stau într-o căsuţă privată cu încă trei studenţi străini. Costă 65 de lire pe săptămână, pentru Anglia e ok", a declarat Julie, la „WOWbiz".

Răducu Mazăre face Dreptul în Londra

Radu Mazăre, primarului Constanţei, e mândru de fiului lui. Răducu a luat examenul de bacalaureat cu media 9,36 şi a ales să plece la studii în Londra. Puştiul a decis să înveţe Dreptul Internaţional în limba chineză în capitala Marii Britanii, mergând la „European Business School London", din cadrul „Regent's University".

Mai multe