EXCLUSIV Connect-R a plâns la botezul fetiței

11 mai 2014 19:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Eveniment mare în familia lui Connect-R. Artistul şi soţia lui, Misha, şi-au botezat ieri fetiţa la Biserica Sf. Nicolae-Tabacu de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Ceremonia a fost emoţionantă pentru familia artistului, dar mai ales pentru el, căci solistul care „vara nu doarme” a plâns de bucurie.

Ceremonia de creştinare a micuţei Maya, în vârstă de 5 luni, a început cu o jumătate de oră mai târziu, din cauză că naşii, sora Mishei şi soţul ei, au întârziat. La fel şi Pepe cu Raluca, au venit la biserică abia la 13.30, în loc de 13.00. Dar toată atenţia invitaţilor a fost acaparată de Ştefan Mihalache, alias Connect-R (31 de ani), şi Mihaela Şotrocan, alias Misha (23 de ani), care şi-au asortat ţinutele cu rochiţa pe care o avea fetiţa lor. Ca să se asigure că totul va decurge conform planului şi în perfectă siguranţă, solistul a angajat două „gorile", care au păzit uşa bisericii cât timp a durat ceremonia.

Faptul că botezul fetiţei lui Connect-R a început mai târziu, a dat peste cap şi celelalte ceremonii de creştinare, care aveau loc în acelaşi lăcaş de cult, Biserica Sf. Nicolae-Tabacu din Capitală. Aşa se face că, la ieşire, trotuarul era plin de oameni. Atât la venire, cât şi la plecare, Connect-R nu a fost prea vorbăreţ, la fel şi invitaţii săi. Fetiţa a plâns puţin în biserică, dar şi părinţilor ei le-au dat lacrimile, de emoţie. La ieşirea din lăcaş, artistul a înghenuncheat şi şi-a luat fetiţa de la naşi, apoi a stat la fotografia de grup. Între timp, micuţa a adormit ca un îngeraş în braţele părintelui ei.

Micuța Maya a plâns în timpul ședinței foto, apoi s-a liniștit, în brațele tatălui

După sfânta ceremonie, Connect-R şi Misha au dus-o pe Maya acasă, unde au petrecut câteva ceasuri doar cu membrii familiilor. Spre seară, artiştii şi invitaţii lor au plecat spre Pipera, la Aristocrat, acolo unde a avut loc petrecerea. Mesenii s-au delectat cu bucate alese. Artistul a comandat trei feluri de mâncare în cinstea fetiţei sale, Maya. Aperitivul rece a cuprins 12 preparate: somon afumat, caşcaval făcut în frigăruie cu struguri şi un file de pui afumat pe felie de gref, tartine cu icre de somon, batoane surimi, ardei cu pastă de brânză şi rulou de şuncă cu salată de crudităţi, iar felul doi, file de somon pe grătar cu orez, iar felul de bază a fost un mix grill făcut dintr-un muşchi de porc, muşchi de vită şi piept de pui, cu legume.

După ceremonie, Misha și Connect-R au ajuns acasă, apoi au plecat la un restaurant din Pipera, pentru a-i cinsti pe invitați

Mai multe