EXCLUSIV Cristina Dochianu, știri sportive la Prima TV

1 aprilie 2014 19:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Blondă, zâmbet sexy și mult sex-appeal. Așa va fi de acum înainte jurnalul de știri sportive de la Prima TV. După ce în decembrie s-a căsătorit civil cu un afacerist de succes, Cristian Fogarassy, Cristina Dochianu (29 de ani) se concentrează din nou pe carieră.

Superba blondă a acceptat provocarea de a prezenta jurnalul știrilor sportive de la Prima TV, în jurnalul de la 18.00, iar vineri va fi prima zi la muncă. „Sunt bucuroasă pentru că am reușit să intru în echipa Știrilor Prima TV. Am fost primită extrem de bine și mă bucur că voi lucra alături de profesioniști. Am simțit că mă aflu în locul potrivit, încă de la primele probe", a spus Cristina Dochianu, pentru Click!

După ce și-a terminat studiile la ASE București, Cristina a apărut pentru prima dată în televiziune în 2007, la matinalul „Dimineața devreme" de la Antena 1. În scurt timp, frumușica poreclită Cristimica - de Dan Capatos, cel care a lansat-o - s-a mutat la pupitrul știrilor sportive la același post tv. De vineri revine pe micul ecran, la Prima TV.

„Sportul face parte dintre marile mele pasiuni, de aceea sunt încântată să le prezint telespectatorilor cele mai interesante știri din sport. În plus, sunt fascinată de tot ce ține de munca în redacție, nu doar de pupitrul știrilor și îmi doresc foarte mult ca telespectatorii să prefere știrile din sport de la Prima TV", a mărturisit Cristina Dochianu, în exclusivitate, pentru Click!

FOTO EXCLUSIV O ştiristă sexy de la noi s-a măritat în secret. Cine este soţul ei

Mai multe