EXCLUSIV! Elena Cârstea: «Am scăpat! Nu mai am nevoie de operaţie»

19 martie 2010 18:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Elena Cârstea a trăit vineri unul dintre cele mai dificile momente din viaţa sa. După atâtea probleme, şi o veste bună: nu mai are nevoie de o nouă operaţie pe creier.

După operaţia la cap la care a fost supusă în urmă cu şase luni, pentru îndepărtarea unui anevrism cerebral, cântăreaţa a fost vineri la control, la o clinică privată din Miami.

Aceasta a făcut o angiogramă, procedură ce le permite medicilor să vadă cum s-a vindecat anevrismul şi dacă mai este nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală.

Din fericire, verdictul medicilor a fost unul îmbucurător. Anevrismul s-a vindecat cu succes şi nu va mai fi nevoie de o altă operaţie.

„Mama a fost dimineaţă de la ora 06.00 la spital. Au stat acolo aproape zece ore. Am vorbit tot timpul cu Glenn la telefon şi mi-a spus că s-a terminat cu bine, nu mai e nevoie de operaţie. Mama trebuie să se odihnească o perioadă şi apoi îşi va relua viaţa normală", ne-a declarat Sanda, fata cea mică a solistei, exclusiv pentru Click!

Elena Cârstea a vrut personal să ne împărtăşească bucuria, aşa că imediat după ce s-a trezit din anestezia generală, ne-a sunat şi ne-a spus: "Am scăpat! Nu mai am nevoie de operaţie".

Acum, cântăreaţa a scăpat de grija unei noi operaţii, însă trebuie ca în continuare să fie foarte atentă cu sănătatea sa.

Nu are voie să se supere, să se enerveze şi este nevoită să urmeze un tratament medicamentos. Mai mult decât atât, pentru a preveni orice risc, ea va fi supusă anual unei astfel de angiograme.

Ţi-era dor de vocea Elenei Cârstea? Ascultă cântecul "Lasă-mă să te iubesc".

Mai citeşte:

Elena Cârstea: «Îmi amorţesc gura şi partea stângă a feţei»

Elena Cârstea: «Sunt tânără şi neliniştită la 48 de ani»

Elena Cârstea: «Peste câteva zile voi afla dacă mă operează din nou pe creier»

Silvia Dumitrescu n-o lasă pe Cârstea

Elena Cârstea: «Mi-e tare greu la bucătărie fără mama mea»

Elena Cârstea: «Am demisionat! Nu mai sunt vânzătoare!»

Mai multe