EXCLUSIV Fiica Marijuanei, rănită de comportamentul bizar al mamei sale: «Nu vreau să vină la școală că mă face de râs»
Are doar 8 ani, dar situația familială tensionată a maturizat-o prematur. Fetița Danei Coteanu, alias Marijuana, s-a autoeducat să nu-și judece mama.
Micuța Alesia este crescută de bunicul ei, Ion Coteanu, tatăl Marijuanei. Bătrânul este cel care îi poartă de grijă, îi cumpără cele necesare oricărei fetițe de opt ani, de la hăinuțe până la cordeluțe de păr, și o duce la școală.
Pe mama ei o vede doar o dată pe săptămână. De obicei, se întâlnesc preț de câteva ore într-un parc din cartier. Atunci când vine vorba de cea care i-a dat viață, Alesia a înțeles că nu ne putem alege părinții .
“Indiferent că mama e drogată sau cum o fi ea, este mama mea și singura pe care o am”, îi spune fetița bunicului său. Chiar dacă îi găsește scuze mamei ei, care trăiește în altă locuință și așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea ei copil, Alesiei îi este rușine cu ea.
“Mi-a spus că nu vrea ca mama ei să vină la ședințele cu părinții de la școală pentru că o face de râs”, ne-a povestit tatăl Marijuanei și bunicul micuței Alesia.
Marijuana, într-un moment de tandrețe cu fiica ei
Copila nu prea a avut parte nici de dragostea tatălui ei, fostul soț al Marijuanei. Acesta nu are un loc de muncă stabil și trece pe la ea doar atunci când mai face rost de-o brumă de bani, ceea ce se întâmplă destul de rar.
Ultima dată, bărbatul și-a văzut fiica acum o lună, după ce luni de zile nu a mai trecut pe la ea.
Marijuana se află de ani de zile în conflict cu tatăl ei, care nu este de acord cu viața haotică a fostei cântărețe de hip-hop. Ion Coteanu nu îl place nici pe actualul iubit al fiicei sale, Sebi.
Acesta este convins că bărbatul a îndepărtat-o pe Dana de propriul ei copil și a povestit adesea că micuța este foarte afectată pentru că înțelege tot ce se întâmplă.
Tatăl Marijuanei speră ca fiica lui să realizeze că Sebi nu este bărbatul potrivit pentru ea. Ion Coteanu nu vede nici un viitor împreună pentru cei doi.