EXCLUSIV! Înlocuit cu Edi Stancu la «Dansez», Cornel Patrichi a rupt tăcerea:«Eram singurul profesionist, înconjurat de amatori»

24 octombrie 2012 16:45
Ultima actualizare:
Cornel Patrichi a aflat acum o săptămână că nu va mai face parte din juriul competiţiei de la PRO TV, dar nu ştia că va fi înlocuit

Şoc la „Dansez pentru tine”! Producătorii au decis să facă schimbări pe ultima sută de metri înainte de startul noului sezon. Juratul Cornel Patrichi a ieşit din schemă, locul său fiind luat de mult mai tânărul coregraf Edi Stancu.

Număr cu ghinion pentru Cornel Patrichi! Cel de-al treisprezecelea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine” ce debutează vineri seară, la PRO TV, l-a pus pe tuşă pe celebrul jurat. Se pare că nu e vorba despre probleme de sănătate, ci pur şi simplu s-ar fi dorit o reîmprospătare a echipei de juraţi de la „Dansez”, conform surselor bine informate din MediaPro.

În locul lui Patrichi a fost numit Edi Stancu, dar bizar este faptul că schimbarea a intervenit cu doar câteva zile înainte ca noul sezon să înceapă. Când i-au adus la cunoştinţă faptul că a fost exclus din juriul concursului, mai-marii emisiunii nu i-au dat nici o justificare. În plus, Patrichi a aflat de la ziarul Click! de cooptarea în echipă a lui Edi Stancu.

„Habar nu am de ce au luat decizia asta, probabil pentru că nu am vrut să-mi las mustăcioară de Rică, fante de Obor. Mi-au spus că au hotărât să rămână patru persoane în juriu. Mi s-a părut o decizie ciudată după aproape şapte ani, cât am lucrat cu ei. Nu ştiam că a fost adus Edi Stancu. Ce să mai spun? Trăim vremuri ciudate. Eu când eram coregraf, mă duceam acasă, inventam mişcări şi a doua zi le puneam în practică, nu le copiam de pe Internet”, ne-a spus Cornel Patrichi, făcând aluzie la înlocuitorul său, Edi Stancu.

De vineri, Edi Stancu va fi cel de-al cincilea membru al juriului “Dansez pentru tine”, după ce până acum a fost şeful baletului

Această ruptură i-a lăsat un gust amar lui Patrichi. „Eram singurul profesionist adevărat în materie de dans din juriu, înconjurat de amatori veniţi de pe stradă”, ne-a mai declarat acesta.

Mai multe