EXCLUSIV Ionel Istrati, fost concurent la «Vocea României»: «Smiley mi-a promis că mă ajută, dar m-a lăsat baltă»

21 martie 2014 19:53   Actualitate
Ultima actualizare:

Juratul de la „Vocea României" a avut parte de multe colaborări muzicale de succes de-a lungul timpului, însă au fost şi câteva care nu s-au concretizat. Una dintre nereuşite a fost cea cu Ionel Istrati (23 de ani), moldoveanul pe care Smiley (30 de ani) a promis că-l ajută după primul sezon al emisiunii.

Deşi i-a promis în direct că-l va lansa în România, proiectul nu s-a mai făcut nici până în ziua de azi. Chiar dacă Ionel s-a întors în ţara noastră şi a avut o discuţe cu Smiley, cei doi nu au mai apucat să facă piesa.

Ionel Istrati

Smiley mi-a promis că mă ajută şi m-a lăsat baltă. Au trecut trei ani de atunci. Cred că doar el poate da un răspuns la întrebarea de ce nu s-a făcut piesa respectivă. Este prea ocupat, probabil", a povestit Ionel. Surse din preajma lui Smiley ne-au spus că solistul este prea ocupat cu proiectele pe care le are şi nu a avut timp de piesa lui Istrati.

„Discuţii au fost, însă nu s-au concretizat. Distanţa a fost de vină şi timpul", au concluzionat colaboratorii compozitorului. 

FOTO Imagine de colecţie! Toţi câştigătorii de la «Vocea României», împreună

Mai multe