EXCLUSIV Jorge a vânat femei bogate şi sexy pe care le-a stors de bani
E frumos, sexy, dar şi vânător de zestre. George Papagheorghe, alias Jorge, a urmărit să se însoare doar cu femei potente financiar şi i-a ieşit. Acum e în plin proces cu fosta soţie pentru pensia alimentară. Click! îţi prezintă dedesubturi incendiare din viaţa lui.
După ce Click! a dezvăluit, în exclusivitate, faptul că Alina Laufer (31 de ani) îl dă în judecată pe fostul soţ, George Papagheorghe (32 de ani), pentru neplata pensiei alimentare stabilite la notar, acum scoatem la iveală iţele unei poveşti de dragoste din interes.
Deşi pozează peste tot în tată model şi soţ perfect, adevărata faţă a solistului este total diferită de realitate. În fapt, prezentatorul de la Antena 1 este un vânător de averi, după cum ne-au povestit surse credibile din anturajul lui.
„Alina Crăciun, prima soţie, l-a luat de la 22 de ani pe George de la maică-sa de-acasă, cu o valiză de haine. L-a adus în apartamentul ei din Bucureşti, conduceau o maşină bună la vremea respectivă. El nu câştiga nici un ban, dar ea l-a susţinut financiar ca să ajungă cunoscut.
Părinţii lui Georgică erau oameni simpli, tatăl său era profesor de engleză, a murit, iar maică-sa, grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Constanţa. Alina le-a renovat socrilor apartamentul. În 2012, când s-a oprit robinetul la bani, el a plecat de-acasă"
„Alina şi George au cunoscut-o pe Ramona din 2010, prin intermediul actriţei Adriana Nicolae. Adriana era colegă cu el în „Romeo şi Julieta", iar Ramona venea la toate spectacolele. La scurt timp, el a introdus-o în afacerea de familie, ca distribuitor. Ramona are o fetiţă, Ilinca, dar a divorţat când micuţa avea doar un an. Fostul ei soţ este John Borzea, fostul patron al unor cluburi de fiţe din Bucureşti. Alina i-a mirosit intenţiile Ramonei, se dădea la soţul ei pe faţă, era clar că aveau o relaţie. Trebuia să fii prost ca să nu vezi! După ce s-au despăţit, el a plecat direct la amantă acasă. Ramona i-a cumpărat un BMW seria 5 imediat. Ea are foarte mulţi bani, lucrează la o companie IT şi are salariu de zeci de mii de euro, aşa că la scurt timp a mai cumpărat un BMW X6, maşina preferată a lui George", ne-a mai povestit sursa noastră.
La începutul lunii, Alina a avut parte de un cadou frumos de ziua ei. Ilan Laufer, soţul ei, a surprins-o cu o vacanţă în Egipt, la Hurghada, unde au stat timp de aproape o săptămână. Nu au plecat doar ei doi, ci alături de Karina, fetiţa Alinei şi a lui Jorge, dar şi cu părinţii Alinei, semn că sunt o familie extrem de unită.
Aceştia s-au cazat într-un hotel de lux, Amwaj Blue Beach, şi s-au răsfăţat la plajă, la restaurant, cu mâncărurile specifice ţării şi s-au bălăcit toată ziua în apă. Ilan a scos din buzunar peste 2.500 de euro pentru întreaga distracţie.