EXCLUSIV Lavinia, de ce nu-i găteşti lui Bănică?

30 martie 2014 18:23   Actualitate
Ultima actualizare:

Şi-a tras iubită cu 17 ani mai tânără, iar acum face foamea. Atunci când vrea să mănânce pe săturate, Ştefan Bănică o ia pe Lavinia de mână şi se duc împreună la restaurant.

Fotoreporterii Click! i-au surprins zilele trecute în timp ce luau prânzul la un local italienesc.

Şapte ani, cât a fost căsătorit cu Andreea Marin, Ştefan Bănică (47 de ani) a fost învăţat să aibă pe masă numai bunătăţi. "Zâna" îi gătea mai mereu sărmăluţe, ciorbe şi alte mâncăruri moldoveneşti. De un an, însă, de când cei doi au divorţat, artistul se descurcă cum poate. Iubita lui, Lavinia Pârva (30 de ani) nu este o bună gospodină, după cum singură a recunoscut.

Bănică jr. o ţinea pe Lavinia de braţ la ieşirea din restaurant (Fotografii: Blitz )

"Eu mănânc orice şi nu mă îngraş. Am încercat câteva reţete, dar nu sunt aşa de bună în bucătărie. Dar stau cu mama la telefon atunci când prepar ceva. Am gătit o dată pentru Ştefan, dar nu mai ştiu ce anume", a declarat Lavinia Pârva la Kanal D. Vorba populară că "dragostea trece prin stomac" se pare că nu mai nu e valabilă şi pentru Bănică, altfel ar fi pus-o pe frumoasa brunetă la treabă. El se mulţumeşte acum să mănânce pe săturate la restaurant.

Pe stradă, cei doi îndrăgostiţi au devenit brusc mai „distanţi”

Fotoreporterii Click! l-au surprins, vineri, în timp ce lua prânzul la un local italienesc, din zona Ştirbei Vodă, din Capitală. Se afla în compania cântăreţei, care era atentă să-şi acopere burta. Deşi ea neagă cu vehemenţă faptul că ar deveni mămică, gurile rele spun că aceasta ar fi gravidă, dar că nu doreşte să se afle până când sarcina nu devine vizibilă. Imediat ce au terminat de luat prânzul, amorezii au plecat din local, însă nu cu mâna goală, ci cu câteva pungi. Şi-au luat mâncare la pachet ca să aibă ce pune pe masă la cină.

Cântăreţul şi iubita lui s-au urcat în maşină şi au mers direct acasă

Altfel, ar fi fost nevoiţi să iasă din nou la restaurant. Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva formează un cuplu oficial de un an. Ei au fost nevoiţi să recunoască faptul că se iubesc, după ce în presă au apărut fotografii de la o întâlnire nocturnă. Speculaţii că cei doi sunt împreună au apărut încă de la sfârşitul anului 2011, când fotoreporterii Click! au prins-o pe fosta solistă de la trupa Spicy intrând în scara în care Ştefan Bănică are un apartament.

A ieşit din "cuibuşorul de nebunii" după trei ore. Relaţia extraconjugală cu focoasa Lavinia a fost, se pare, motivul pentru care Andreea Marin a pus capăt mariajului cu vedeta rock.

Şi fosta soţie şi-a refăcut viaţa

Ştefan Bănică a fost obişnuit să aibă numai soţii celebre. După mariajul cu Mihalea Rădulescu, acesta s-a cuplat cu Andreea Marin. Căsătoria lor a avut loc în 2006, iar după un an a venit pe lume fetiţa lor, Violeta. Din păcate, în 2013, după şapte ani, cei doi au pus punct căsniciei. Apropiaţii lor au vorbit despre faptul că Andreea se săturase să închidă ochii la infidelităţile soţului său şi nici nu mai suporta comportamenul agresiv pe care artistul îl afişa în spatele uşilor închise.

Divorţul s-a încheiat la notar, iar Violeta a rămas în grija mamei, care s-a recăsătorit anul acesta cu turcul Tuncay Ozturk, mai tânăr decât ea cu 12 ani.

FOTO Asta o va enerva cu siguranţă pe Lavinia Pârva! Ce i-au transmis fanii iubitei lui Ştefan Bănică

FOTO Lavinia Pârva, cu lacrimi în ochi. Ce spune despre Ştefan Bănică

Ştefane, tu ce părere ai? Ce crede Lavinia Pârva despre o eventuală sarcină

Mai multe