EXCLUSIV Loredana Chivu, cu maşina de la Leo de la Strehaia în târg

20 septembrie 2013 11:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Sătulă de scandal, asistenta de la "Un show păcătos" vrea să scape de mărul discordiei, automobilul de lux pe care i l-a achiziţionat Leo de la Strehaia. Surse din anturajul Loredanei Chivu au declarat pentru Click! că blondina se pregăteşte să vândă maşina în târg, duminica aceasta. 

Renunţă la maşina pentru care a făcut atâta show, însă îşi vrea banii pe ea. Loredana Chivu s-a hotărât să scape de autoturismul de lux, un BMW X6, în valoare de 50.000 de euro. Asistenta tv nu vrea în ruptul capului să-i înapoieze "cadoul" prinţul romilor, ci intenţionează să ducă vehiculul într-un târg de maşini ca să-l vândă. Apropiaţi ai Loredanei Chivu au dezvăluit pentru Click! că blondina a făcut toate demersurile pentru a pune maşina în vânzare, cu atât mai mult cu cât are şi documente care atestă că îi aparţine.

Planul ei se pare însă că nu poate fi dus la bun sfârşit, pentru că Leo de la Strehaia a aflat de intenţia celei pe care a încercat să o cucerească şi îi pune acum beţe în roate. Prinţul romilor a luat foc când a auzit că Loredana Chivu se pregăteşte să vândă maşina, ba chiar i-a trimis acesteia o notificare în care îi aminteşte că este vorba despre un bun aflat în litigiu, care conform legii, nu poate fi înstrăinat până nu se clarifică situaţia.

Aşadar, Loredana Chivu nu poate decât să se bucure în continuare la volanul bolidului de lux şi să aştepte verdictul judecătorilor până să facă următoarea "mutare".

Citeşte şi:

EXCLUSIV Loredana Chivu, pe mâna Poliţiei? Cine vrea să i-o coacă

EXCLUSIV Uite cum au negociat maşina Leo de la Strehaia şi Loredana Chivu!

A apărut un martor cheie în scandalul Leo de la Strehaia - Loredana Chivu

Ce trebuie să facă Loredana Chivu ca Leo de la Strehaia să nu o târască prin tribunale

Mai multe