EXCLUSIV! «Mădălina avea numai note mari, dar şi 100 de absenţe»

20 octombrie 2012 15:13   Actualitate
Ultima actualizare:

O româncă de 25 de ani l-a dat pe spate pe celebrul actor Gerard Butler. Starul american s-a declarat fermecat de frumuseţea ei şi a recunoscut că e mai fericit ca niciodată. Cine e cu adevărat Mădălina Ghenea? Reporterii Click! au aflat detalii inedite din copilăria şi adolescenţa pe care tânăra devenită celebră în Italia şi le-a petrecut la Slatina.

A făcut furori în toată lumea ca fotomodel, mai ales în prezentările pentru lenjerie intimă. O carieră în modă a fost visul Mădălinei Ghenea încă de când a intrat la liceu.

Foştii profesori de la liceul "Radu Greceanu" din Slatina (jud. Olt) şi-o amintesc drept o elevă care lua note mari, dar avea probleme din cauza absenţelor. Madi însă, cum o alintau părinţii şi prietenii, a ales să pună cariera pe primul plan.

Aceasta este banca în care a stat Mădălina, la liceul  “Radu Greceanu” din Slatina

Încă de mică, Mădălina Diana Ghenea a făcut balet şi a luat lecţii de pian cu profesori din micul oraş. Gimnaziul l-a făcut la Liceul "Radu Greceanu", considerat de elită. I-au plăcut materiile umane, a excelat la Română şi limbi străine unde a luat doar note de 10.

Primul an de liceu l-a făcut tot aici, la secţia bilingvă, însă de atunci au început şi problemele: Mădălina începuse să cocheteze cu moda, fiind manechin al unei agenţii din Craiova.

Eleva Mădălina Ghenea avea numai note mari, dar şi 100 de absenţe. Iată catalogul cu rezultatele ei

A început să neglijeze şcoala din cauza numeroaselor prezentări din Japonia şi Italia, lucru care nu prea le-a picat bine profesorilor. Asta în ciuda faptului că atunci când dădea teze, Ghenea reuşea să ia note foarte mari. Fosta dirigintă a Mădălinei, prof. Adriana Hornest, a povestit pentru Click! că la un moment dat eleva a fost pusă să aleagă între şcoală şi modă.

"Era o fată foarte inteligentă. Excela la Română şi limbile străine, dar şi la alte materii, ca matematica sau fizica. Dacă lua un 8.00, plângea. Însă lucrul care a deranjat cel mai tare a fost că trecea rar pe la ore. Ajunsese să aibă peste 100 de absenţe, iar eu, ca dirigintă, am avut nişte discuţii pe această temă cu ea. Şi am înţeles că pasiunea pentru modă era mult mai mare. În plus, era susţinută şi de părinţi. Tatăl ei muncea pe atunci în Libia, iar mama ei era în stare să toarcă şi în furcă pentru a-i sprijini fiicei ţelul. Dar absenţele de la liceu erau totuşi o problemă. Aşa că s-a făcut un consiliu şi s-a hotărât să i se pună în vedere să nu mai absenteze, căci altfel va fi nevoită să aleagă alt liceu", ne-a povestit diriginta Mădălinei.

Astfel, cu media 9,26, Mădălina a părăsit banca întâi, rândul patru de la geam, transferându-se la Colegiul Ion Minulescu din oraş. A continuat să meargă la toate prezentările de modă, şi-a dat bacalaureatul, dar apoi s-a întors în Italia, unde s-a şi stabilit. Foştii colegi şi porfesori o văd acum la televizor şi în reviste, alături de cei mai râvniţi bărbaţi din lume. "Mădălina nu e doar o femeie frumoasă, ci şi deşteaptă, poate fi un trofeu pentru bărbaţi ca Gerard Butler sau DiCaprio", a conchis profesoara iubitei lui Gerard Butler.

Doi iubiţi celebri, urmează încă un star?

Mădălina Ghenea a devenit celebră în toată lumea anul trecut, când a fost fotografiată de paparazzi în compania actorului american Leonardo diCaprio. Românca a fost surprinsă pe terasa camerei de hotel în care starul stătea în Australia, unde avea filmări.

Fostul iubit. Mădălina, alături de Leonardo diCaprio

Ghenea însă a evitat să spună clar dacă a avut sau nu o relaţie cu actorul din "Titanic". La fel cum a făcut şi când a fost fotografiată anul acesta, la Festivalul de la Cannes, alături de un alt sex-simbol american, Gerard Butler.

Actualul iubit. Românca se iubeşte acum cu Gerard Butler

În urmă cu două săptămâni, au apărut însă fotografii cu cei doi în ipostaze tandre pe stradă, aşa că totul a fost clar. Butler e noua ei cucerire, după cum chiar actorul a recunoscut, în premieră, într-un interviu pentru "Men's Journal".

Viitorul iubit? Madi filmează cu Jude Law. Oare se vor cupla?

Cine mai urmează? Gurile rele spun că n-ar fi exclusă o relaţie cu Jude Law, un alt actor care face furori. Mădălina filmează în prezent alături de englez. Oare acesta îi va rezista?

Mai multe