EXCLUSIV Marina Almăşan: «Ştiam de doi ani că Georgică are probleme cu banii!»

27 martie 2014 17:14   Actualitate
Ultima actualizare:

Iubitul milionar al Marinei Almăşan are necazuri mari cu legea! Omul de afaceri Georgică Cornu este cercetat de procurori pentru evaziune fiscală. Ieri, poliţiştii au venit să facă percheziţii la vila acestuia din Timişoara, dar nu i-au găsit acasă decât pe copii şi pe menajeră.

Zile zbuciumate pentru Georgică Cornu! Cel supranumit "regele asfaltului din Banat" a intrat în vizorul poliţiştilor şi procurorilor din Timiş, care anchetează o reţea amplă, specializată în evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri.

Prejudiciul ar fi de 61 de milioane de lei. Cornu era la Bucureşti, la o întâlnire de afaceri, când poliţiştii au ajuns la vilă. El a plecat apoi imediat spre Timişoara. "Am fost sunat de dimineaţă că strada mea e blocată şi sunt la mine la percheziţie. Copiii dormeau, erau cu cumnata mea şi s-au speriat, vă daţi seama. Dacă eşti om de afaceri, eşti rău", a declarat Cornu pentru Mediafax. Iubitul Marinei Almăşan susţine că nu ştie ce acuzaţii i se aduc.

"Deocamdată vreau să văd ce acuzaţii mi se aduc, pe cine am omorât? Ori sunt prost, ori tâmpit, pentru că, dacă am făcut această evaziune, cum au intrat firmele mele în insolvenţă?", a mai spus acesta.

Marina Almăşan a declarat pentru Click!: "Acum doi ani, cind ziarele titrau, cu litere de-o schioapa, ca mi-am lasat sotul pt un miliardar, situatia era de fapt, cu totul alta: stiam, de la bun inceput, ca Georgica are mari probleme cu firmele, ca va intra curind in insolventa (ceea ce s-a si intimplat).

Probabil ca, daca as fi spus acest lucru, reactia opiniei publice nu ar mai fi fost atit de critica. Dar am renuntat sa fac melodrama din viata mea, si am lasat lumea sa urmareasca spectacolul pe care si-l doreste. Acum devin iarasi , indirect, implicata intr-un spectacol, usor diferit.

Azi m-au intrebat toti ziaristii cum comentez ultimele evenimente. Ele nu ma privesc, decât prin ricoseu, dar sunt foarte mihnita si revoltata , caci cel despre care se vorbeste nu este cel pe care-l stiu eu . Intre "suspiciune" si "realitate" e o cale extrem de lunga, la romani, o cale presarata cu rea-vointa, cu spirit de razbunare, cu frustrari si minciuna. In zilele noastre, din pacate, e suficient sa arunce cineva o informatie grava in circulatie la adresa ta, ca lumea te pune la zid imediat, fara sa verifice prea mult! Am mai trecut prin asta si acum vreo trei-patru ani, cind fostul meu sot a fost anchetat de DNA si am traversat o perioada extrem de framintata.

N-am avut prea multe intersectari, in viata, cu lumea afacerilor, insa in acesti doi ani de zile, mi-am dat seama ca este o adevarata jungla. Iar daca ajungi sa te ridici deasupra celorlalti ( numai tu stii cu cit efort, cite sacrificii in plan familial, cite riscuri!) esti catalogat instantaneu ca "infractor" și te poti astepta la ce e mai rau. Acuzatiile aduse lui Georgica sunt grave , i-au produs multa mihnire si nu au nicio legatura cu omul onest, corect , sufletist si extrem de modest, pe care il cunosc atit de bine. Astept cu nerabdare, ca, dupa ce se va dovedi ca ele au fost nefondate, presa sa informeze opinia publica asupra acestui fapt. In rest, cred in acest om si ii sunt alaturi".

Suspectat de tranzacţii cu acte false

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor - I.P.J. Timiş şi procurorii DIICOT Timişoara, au descins ieri la 25 de adrese.

Poliţiştii au mers ieri să facă percheziţii la vila lui Cornu din Timişoara şi la firmele acestuia (Fotografii: Mediafax)

Este anchetată o grupare infracţională, specializată în evaziune fiscală, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Polițiștii au emis 26 de mandate de aducere, toate persoanele urmând a fi conduse la sediul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara, pentru audieri. Cornu este suspectat că, în calitate de administrator al mai multor societăţi comerciale din Timişoara, ar fi încheiat mai multe tranzacţii comerciale, prin întocmirea de documente contabile false.

Se iubesc din decembrie 2011

Marina Almășan și Georgică Cornu s-au cunoscut în decembrie 2011 la un bal de caritate, organizat de acesta la Timișoara. Vedeta tv a prezentat evenimentul, iar la final și-au schimbat numerele de telefon. De aici și până la o relație de amor nu a mai fost decât un pas. Pentru că amândoi erau căsătoriți, au început să se întâlnească pe ascuns. Ziarul Click! a publicat fotografii incediare cu cei doi.

Ca să nu fie recunoscută, Marina umbla deghizată: cu perucă blondă pe cap și ochelari mari de soare și prefera să-și consume nopțile de amor la Milano, departe de ochii curioșilor. Pe 8 martie 2012, Victor Socaciu s-a despărțit de soția lui, din caza infidelităților, iar Georgică se chinuiește și acum să devină burlac. Procesul de divorț este unul anevoios, întrucât la mijloc sunt doi copii, dar și o avere de împărțit.

Chiar dacă iubitul ei este încă însurat cu Ana Maria, pe vedeta de la TVR nu o deranjează deloc statutul. Ba, din contră! Îl vizitează pe Georgică la vila lui Timișoara ori de câte ori poate, iar el vine la ea, la București, când are timp. 

Ce fată mare are Marina Almăşan!

Marina Almăşan îl regretă pe Victor Socaciu? Vedeta tânjeşte după un lucru care-i va lipsi cu actualul iubit

Maria Almăşan îi dă replica lui Victor Socaciu: «Dacă voiam să îi fac rău, aveam cum»

Marina Almăşan, dusă de iubit la târgul de nunţi

Mai multe