EXCLUSIV! Natalia Mateuţ, reporter pentru Mihai Morar la «Răi da' buni»
Zi cu soare în familia lui Dorin Mateuţ, fosta glorie a echipei Dinamo. Natalia, fiica cea mare, a ieşit din conul de umbră în care intrase încă de anul trecut, după episodul cu cardurile false folosite la cumpărături în Olanda. Bruneta a pus mâna pe un contract cu Intact Media.
Natalia Mateuţ e mândră nevoie mare, căci a fost cooptată în echipa "Răi da' Buni"( Antena 2). După aproape un an de pauză, fiica fostului fotbalist a primit o ofertă de nerefuzat!
Bruneta va fi reporter în cadrul emisiunii de divertisment condusă de Mihai Morar. Natalia se pregăteşte intens pentru noul job, însă meseria de reporter nu-i este străină! Până anul trecut, vedeta a lucrat ca la Kanal D, dar a renunţat după câteva luni.
La "Răi da' Buni", Natalia va fi reporter, însă nu numai atât! Ea va comenta pe larg ultimele noutăţi din showbiz.
Fiica internaţionalului Dorin Mateuţ nu are un trecut tulmultos, însă a făcut o isparvă de toată pomina anul trecut, în aprilie, când a ajuns după gratii, în Olanda, pe motiv că a folosit carduri false la cumpărături. Ea se afla în vacanţă alături de iubitul ei ,Valentin, şi câţiva amici.