EXCLUSIV! Nea Beni: «Dovlecii de doi metri au ajuns tocăniţă!»

14 ianuarie 2012 16:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu se mândrea anul trecut cu cei aproape 100 de dovleci gigant, pe care i-a sădit în curtea casei sale de vacanţă din comuna Bârzava (Arad) şi care au atins dimensiuni spectaculoase, de doi metri. Nea Beni i-a tăiat cubuleţe şi i-a pus la borcan, iar toată iarna i-a degustat în tocăniţe.

Solistul cutreieră lumea în lung şi lat, în turnee, timp de care profită şi pentru a căuta, în magazinele de specialitate, tot soiul de seminţe, arbuşti, plante şi condimente pentru mica lui seră din Bârzava, de lângă Arad.

„Micul agronom", cum i se spune, a sădit anul trecut aproape 100 de dovlecei gigant pe care, după ce s-a pozat cu ei, i-a tăiat mărunt şi i-a pus la borcane, pentru iarnă.

„I-am conservat pe toţi, am mâncat tocăniţe, am reţete speciale. N-aş putea să vă spun câte borcane am, dar cred că am câteva zeci doar cu dovlecei tocaţi în fel şi chip", a declarat cântăreţul pentru Click!

Solistul se laudă cu tot soiul de legume şi de fructe crescute la el în seră, însă o anume plantă îi dă bătăi de cap de câţiva ani.

„Mă chinui să am şi eu salată rucola, n-ai să vezi! De ani de zile tot plantez şi mi-au ieşit numai nişte tâmpenii.

Anul ăsta m-am săturat şi am fost în Italia şi am venit cu o geantă plină cu seminţe. Am luat rucola de la mama ei, deci s-ar putea să mănânc şi eu rucola anul ăsta.

Aşa fac când merg în vacanţă, în străinătate, îmi iau seminţe să plantez ", ne-a mai spus interpretul de muzică populară.

Din vacanţa petrecută în Spania, Nea Beni şi-a adus un soi „sofisticat" de roşii:

„Am luat seminţe pentru roşii care se fac precum culoarea ciocolatei, să vedem ce-o ieşi.

Am luat şi pentru morcovi care cresc rotunzi", ne-a mai spus Benone Sinulescu.

Şi făcuţi la cuptor sunt gustoşi!

Nea Beni ne asigură că dovleceii la cuptor sunt nemaipomeniţi. Iar reţeta nu e grea deloc, iar timpul de preparare nu depăşeşte o oră:

„Pui un rând de dovlecei, un rând de roşii tăiate rondele, apoi încă un rând de dovlecei, usturoi, ceapă şi sare, acoperite cu apă. În maximum o oră sunt gata!"

Mai citeşte:

Benone Sinulescu trage un semnal de alarmă: «Nu mai avem iarnă. Trecem de la porc direct la miel»

Benone Sinulescu se cinsteşte cu vin de 1000 de euro sticla

Benone Sinulescu: «Am înghiţit motorină de m-au luat dracii»

Mai multe