EXCLUSIV Nea Marin, fără clienţi din cauza lui Mihai Petre?
Colegi la "Dansez pentru tine", dar rivali în afaceri! Mihai Petre (35 de ani) şi Marin Barbu, alias Nea Marin (55 de ani), şi-au deschis şcoli de dans uşă în uşă, pe Splaiul Independenţei. Totuşi, lui Mihai îi merge mult mai bine!
Cine s-ar fi gândit că Mihai Petre, temutul jurat de la "Dansez pentru tine", şi simpaticul Nea Marin, coregraf de dansuri populare în aceeaşi emisiune, vor ajunge să-şi împartă acelaşi teritoriu şi în afaceri?
„Şcoala de dans românesc Larisa şi Marin Barbu" este uşă în uşă cu rivala sa, „Academia de dans Mihai Petre". Şi, chiar dacă beneficiază de aceeaşi zonă, la capitolul clienţi nu stau la fel. În timp ce juratul de la "Românii au talent" se extinde şi îşi deschide sală după sală în Bucureşti, Nea Marin şi fiica sa, Larisa Barbu, sunt în reorganizare cu şcoala lor de dansuri populare, încât nici preţurile nu le-au restabilit încă.
Putem spune cu uşurinţă că Mihai Petre îi "fură" clienţii lui Nea Marin (55 de ani), aceasta fiind o practică des întâlnită în sportul românesc, înainte de anii '90.
"Dacă vedem că avem cursanţi care nu au talent pentru dansuri populare, îi trimitem alături, la Mihai Petre. Treaba asta se întâmplă şi invers", ne-a spus o angajată de-a lui Nea Marin. Drept dovadă că mai mulţi clienţi vin înspre Mihai Petre sunt cele cinci noi sedii deschide de acesta în tot Bucureştiul: în Piaţa Amzei, în Drumul Taberei, în Militari, în Piaţa Unirii şi pe Calea Plevnei. Cel mai scump pachet de lecţii de dans cu Mihai Petre este cel pentru miri, care costă 750 de lei pentru cinci şedinţe de o oră şi jumătate.
Pe de altă parte, studenţii beneficiază mereu de reduceri colosale, iar celebrul dansator le oferă un abonament lunar, care costă 100 de lei.
Nea Marin juriza coregrafiile folclorice la“Dansez pentru tine”
Fernando de la Caransebeş, despre Mihai Petre: «Nu l-am mai lovit că aproape plângea!»