EXCLUSIV! Nevasta lui Ţociu: «Au mai fost femei, asta nu e prima!»
Romică Ţociu trăieşte mai ceva ca-n filme! Actorul a fost surprins făcând sex noaptea, pe plajă, în spatele unei terase de pe Litoral, cu amanta Ramona. Culmea, scandalul nu pare să-i zguduie căsnicia. Soţia i-a luat ieri apărarea:„Nu-mi poate lua nimeni locul în inima lui!", a declarat Nicoleta Ţociu, în exclusivitate pentru Click!
El s-a ales cu o partidă de sex de care e mândru, nevasta nu pare prea supărată! Totul se aranjează de minune pentru actorul Romică Ţociu (50 de ani).
Alături de amanta lui, Ramona, o blondă cu zâmbet fermecător şi picioare lungi, cu care Click! l-a surprins giugiulindu-se şi în urmă cu două săptămâni, artistul şi-a făcut de cap noaptea, în spatele unei terase.
Deşi toată lumea se aştepta ca aventura de pe plajă să se termine cu un divorţ monstruos, Ţociu ne-a declarat ieri că nu încurcă borcanele şi că familia este familie pentru el.
„Până la urma urmei ce am făcut? Nu am făcut nimic rău nimănui. Copiii mi-i cresc, am grijă de ei, îi iubesc. Nu am avut discuţii acasă pentru că am grijă de familie. Nicoleta nu mi-a spus nimic, are probleme mai importante, afaceri. Asta este viaţa mea şi ştiu să o trăiesc! În schimb, Radu Mazăre mi-a dat un sms să mă felicite după ce a văzut pozele", a declarat actorul pentru Click!. Tot ieri, reporterii Click! au mers acasă la soţia artistului, Nicoleta Ţociu.
Surpriză: femeia este foarte mândră de soţul ei. „Romică a greşit că s-a dus într-un loc public şi, din păcate, are o faţă populară. Eu n-am ce să-i fac, este actor. Romică este ca un bec aprins în jurul căruia roiesc o mulţime de fluturi, îţi dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar stinge becul? Când m-am căsătorit cu el, acum 20 de ani, ştiam că este un om mai special. Noi nu divorţăm, femei au mai fost, asta nu e prima. Ne creştem copiii, ne vedem de familie. Acum ce să fac, să-mi smulg părul din cap? Nu e o soluţie. Sunt mândră că am un bărbat atât de irezistibil la 50 de ani, dacă doamna nu s-a mai putut abţine până la cameră şi a făcut-o pe plajă. Am un loc în inima lui pe care nu mi-l poate lua nimeni", a declarat Nicoleta, în exclusivitate, pentru Click!
Fostul soţ al amantei: «Fiecare face ce vrea»
Fostul soţ al tinerei surprinse cu Romică Ţociu nu a vrut să vorbească prea mult despre episodul „sex pe plajă".
„Nu este problema mea şi prefer să nu comentez. Eu am divorţat în urmă cu doi ani şi nu am o relaţie apropiată cu soţia mea. Fiecare om are viaţa lui şi este liber să facă ce vrea. Cum ar fi să fiu întrebat şi peste 10 ani despre ce face fosta mea soţie", ne-a declarat Claudiu Tămârjan, şeful Poliţiei Rutiere Braşov.
Claudiu Tămârjan are împreună cu Ramona un băieţel de patru ani, care locuieşte cu mama şi bunica maternă. Nici el şi nici fosta soţie nu s-au recăsătorit între timp. În 2010, la momentul divorţului, circulau zvonuri că infidelitatea femeii l-a determinat pe Claudiu Tămârjan să pună capăt căsniciei, dar el nu a confirmat acest lucru.
Click! i-a surprins împreună
Click! v-a prezentat pe larg, pe 23 iunie, detalii despre aventura pe care Romică Ţociu o are cu blondina Ramona. Cei doi au fost surprinşi de fotoreporterii noştri pe şoseaua de centură a Capitalei, la un service auto.
Blonda n-a făcut "economie" de gesturi afectuoase şi l-a luat de mai multe ori în braţe şi de după gât pe Ţociu, care era tot numai un zâmbet.