EXCLUSIV Nicoleta Luciu face 22.000 € vara asta

18 iunie 2013 16:11   Actualitate
Ultima actualizare:

Nicoleta Luciu face o grămadă de bani în această vară. Până în septembrie, ea va obţine 22.000 de euro drept onorariu pentru ediţiile estivale ale emisiunii „Bingo România", pe care o prezintă în fiecare duminică, la postul tv ACASĂ.

De câteva luni, s-a relansat în muzică, dar nu neglijează nici televiziunea. În lunile care urmează, Nicoleta Luciu (32 de ani) va fi plătită cu câte 2.000 de euro pentru fiecare ediţie a emisiunii „Bingo România".

Sexoasa brunetă şi-a întrerupt duminica trecută vacanţa din Cipru pentru a prezenta prima ediţie a acestei emisiuni, alături de Max Dragomir, un fost concurent de la „Vocea României", pe care îl cunoaşte de pe ring de la „Dansez pentru tine".

Potrivit unor surse din interiorul postului tv ACASĂ, emisiunea cu premii „Bingo România" va fi în grilă până în septembrie, după care există şanse să se prelungească, dacă audienţa va fi potrivit aşteptărilor.

Din 16 iunie, Luciu este în fiecare duminică, de la 22.00, în direct, la ACASĂ, amfitrioana emisiunii „Bingo România", un show care le oferă românilor posibilitatea de a participa la un joc de bingo autentic, ce va fi îmbinat cu divertismentul. Astfel, până în luna septembrie, ea îşi va îngroşa buzunarele cu nu mai puţin de 22.000 euro, dacă înmulţim onorariul ei cu cele 11 ediţii.

Până în septembrie, Nicoleta are şi neajunsuri de pe urma acestei emisiuni. Pentru că show-ul se transmite live în fiecare duminică, fostul iepuraş „Playboy" nu se va putea bucura de o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului, ci doar de una până într-o săptămână. Chiar dacă pleacă în concedii cu familia sa - soţul, Zsolt şi cei patru copiii - Luciu va fi nevoită să revină în Capitală în fiecare sâmbătă, astfel încât duminică să fie prezentă în studioul emisiunii.

Recent, bruneta a plecat în vacanţa din Cipru, la 10 iunie, şi după numai şase zile s-a întors în ţară. Apoi a revenit alături de soţul şi de  copiii ei la un hotel de cinci stele din oraşul Larnaca.

Anna Lesko va susţine 60 de concerte în această vară, care-i vor rotunji veniturile considerabil. Cu un tarif de 2.200 de euro pe care îl percepe pentru cele 50 de minute de cântat şi de „dănţuit", Anna va aduna 132.000 de euro în lunile care urmează.

Anda Adam are programate pe timp de vară 80 de concerte prin ţară, care îi vor băga în buzunar suma de 112.000 €. Tariful artistei pentru un program de o oră este de 2.000 €, din care ei îi revin 70% , adică 1.400 € pe concert, restul de 600 € fiind destinaţi celorlalţi oameni din echipă.

„Holografii" şi-au reluat activitatea după problemele de sănătate acuzate de Dan Bittman, având programate în această vară circa 15 concerte care le aduc în buzunar peste 100.000 de euro. Din cauza lui Dan Bittman, trupa a pierdut anul trecut circa 300.000 de euro.

Mai multe