Exclusiv! O braşoveancă şi-a pierdut casa după ce s-a trezit girant la bancă

30 decembrie 2010 8:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Femeia şi-a pierdut casa, iar acum doarme în beci. Deşi a făcut zeci de plângeri şi sesizări, cazul ei nu a fost soluţionat.

Săftica Neştian, de 54 de ani, a fost proprietara unui apartament cu trei camere situat pe strada Toamnei nr. 2. În 2005, ea s-a trezit cu o hârtie de la o bancă, prin care era chemată la discuţii cu reprezentanţii unităţii.

Fără să ştie despre ce este vorba, braşoveanca s-a prezentat la bancă, unde a aflat cu stupoare că apartamentul ei era pus gaj, iar ea figura ca girant, într-un contract de credit încheiat între banca respectivă şi o societate comercială, deţinută de o familie din acelaşi bloc, care acum sunt de negăsit. Pentru Săfitca Neştian vestea a căzut ca un trăsnet.

Executată fără ştirea ei

«Nu am fost niciodată la bancă, darămite să iau credit. Pe aceşti vecini, care au luat împrumut, doar îi salutam. Nu au fost niciodată la mine în casă şi nu ştiu de unde au luat actele casei.

În schimb, nu era greu să obţină o copie după actul meu de identitate de la Evidenţa Populaţiei. De asemenea, pe lângă acel contract de împrumut, mai există şi acte adiţionale la contractual de credit, unde figurează şi semnătura mea, care este însă falsă», susţine Săftica Neştian.

La doi de la primirea înştiinţării, în 2007, banca a e executat-o pentru că vecinii ei nu au plătit ratele. «Într-o zi, când am venit acasă, mi-am găsit uşa de la apartament schimbată şi de uşă era lipit un proces verbal prin care eram înştiinţată că am fost executată de bancă.

Am dat telefoane la Poliţie, dar degeaba. Am cerut explicaţii la bancă, dar mi-au spus că nu îmi pot da relaţii, fiindcă toate informaţiile sunt confidenţiale», spune braşoveanca.

Citeşte pe adevarul.ro întreg articolul

Mai multe