EXCLUSIV! O să rămâi mască! Află cât a luat fiul lui Mazăre la BAC: «Pe tata l-am sunat primul»

8 iulie 2012 8:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Răducu a avut emoţii, însă pentru că s-a pregătit cum trebuie şi rezultatele au fost pe măsură. Radu Mazăre se poate relexa în continuare cu fiul pe plajă, iar asta pentru că tânărul s-a clasat printre cei mai buni.

Radu Ştefan Petcu Mazăre, fiul primarui Radu Mazăre, a promovat examenul de bacalaureat cu media 9,36. Notele obţinute de Răducu sunt: Română - 9,20, Matematică - 9,40, Biologie - 9,50.

Răducu spera să ia nota opt, dar norocul a fost de partea lui şi a reuşit să se numere printre cei cu nota nouă.

"Tot timpul îmi propun să mă aştept la mai puţin. Nu vreau să-mi fac iluzii în privinţa lucrurilor şi apoi să rămân dezamăgit. Am spus la un moment dat că veau nota opt pentru că asta e nota minimă cu care poţi intra la Regents College London, un colegiu pe care o să-l urmez. Nu o să mai am probleme în acest caz! Vreau să mă specializez în Administrarea afacerilor şi Drept internaţional în limba chineză.

Tata a fost primul pe care l-am sunat să-i spun rezultatul la BAC. M-a felicitat, nu mi-a promis niciun cadou, dar nici nu e nevoie. Eu sunt extrem de bucuros că mi-am făcut părinţii fericiţi, asta e tot ce contează. Acum că am scăpat de BAC vreau să mă distrez alături de prietenii mei. Nu de alta, dar pe 30 august să plec în Anglia", a declarat fiul lui Radu Mazăre, edilul Constanţei, în exclusivitate, pentru Click!

REZULTATE BAC 2012! Află de pe CLICK.RO dacă tu şi colegii tăi aţi luat bacalaureatul

În Ilfov şi Gorj au picat BAC-ul pe capete! Ei sunt cei mai slabi la învăţătură

Mai multe