EXCLUSIV Octavian Strunilă, lăsat şi fără maşină, şi fără bani
Ghinioanele se ţin lanţ de Octavian Strunilă. Actorul se pregăteşte de o nouă executare, după ce judecătorii i-au anulat şi ultimul recurs făcut pentru a împiedica o firmă de leasing să-l lase fără bani, după ce l-a lăsat şi fără maşină.
A rămas fără casă, dar creditorii nu se lasă. Octavian Strunilă are de înfruntat o nouă lovitură venită din partea Intensa Sanpaolo Leasing România, care îşi vrea cu orice preţ banii înapoi.
Societatea de leasing a obţinut în 2012 executarea silită a actorului pentru o datorie provenită în urma cesionării de către Strunilă a unui contract de leasing. Societatea care i-a preluat contractul nu a achitat ratele, iar Strunilă s-a trezit atunci că are de plătit tot el maşina la care renunţase.
Persoana care s-ar fi bucurat de autoturismul lui Strunilă, pentru o bună bucată de vreme, ar fi dat numeroase ţepe de genul acesta şi s-ar fi făcut nevăzută.
Aşa că firma de leasing şi-a luat maşina înapoi şi i-a cerut lui Octavian Strunilă să-şi îndeplinească obligaţiile, conform contractului încheiat de la bun început. Mai mult, societatea de leasing a vrut să încaseze biletul la ordin lăsat garanţie, în valoare de 856.603.300 de lei vechi, pentru a-şi acoperi paguba, însă Strunilă nu avea atunci în cont decât 10.000 de lei vechi, adică 1 RON. "Nu mai vrea să continue, nu a plătit taxa de timbru, de 100 de lei, iar contestaţia a fost anulată", ne-a declarat avocata lui Strunilă, Raluca Bedreaga.
Banca i-a luat apartamentul
Ziarul Click! a dezvăluit în exclusivitate, la sfârşitul anului trecut, problemele cu care se tot confruntă tânărul actor. Octavian Strunilă a rămas fără apartamentul său cu două camere, din Calea Vitan, pentru că nu şi-a achitat un credit de 75.000 de euro. Pentru că a refuzat să mai plătească întreţinerea restantă, Asociaţia de locatari l-a dat în judecată şi a obţinut şi ea executarea silită a actorului.