EXCLUSIV! Ozana Barabancea a slăbit 20 kg!

8 ianuarie 2012 18:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Ozana Barabancea are o voinţă de fier. Artista s-a pus drastic pe slăbit după ce a revăzut nişte fotografii din tinereţe, de când era o bombă sexy şi a decis să revină la formele care au consacrat-o. Ajutată de un medic nutriţionist, ea a urmat un regim alimentar echilibrat, reuşind să dea jos 20 kg în doar două luni.

Ozana Barabancea a decis la sfârşitul anului trecut să îşi schimbe stilul de viaţă, trecând la un regim alimentar foarte sănătos.

Prietena ei, solista Silvye, a dat-o pe mâna medicului nutriţionist Silvi Ifrim. Rezultatul, acum la aproape două luni, este unul spectaculos: Ozana a dat jos nu mai puţin de 20 kg!

Înainte - 120 kg

„Pe 11 noiembrie am început dieta. Nu mi-a fost deloc uşor, mai ales în perioada Sărbătorilor când a trebuit să mă abţin să nu pun gura pe şunculiţă, pe cozonaci şi nici pe prăjituri.

Sincer, a fost un chin, dar a meritat efortul. Şi asta pentru că sunt foarte ambiţioasă. Reţeta pe care o am de la doamna doctor este una în care mănânci foarte bine, nu faci foamea.

Practic, ea m-a învăţat cum să mănânc sănătos. Din două în două săptămâni, merg la cântărit.

Acum, că am avut puterea să dau jos 20 kg, vreau să continui dieta şi să ajung la kilogramele pe care le aveam în tinereţe când eram foarte slabă şi arătam foarte bine.

Mai vreau să slăbesc cel puţin 20 kg", ne-a spus, în exclusivitate, Ozana.

Aşa arăta Ozana în urmă cu 15 ani

Singurul of al solistei este că acum nu-şi mai poate onora titlul, acordat de Click!, de „Regina sânilor", bustul scăzându-i şi el.

„Ozana are o ambiţie fantastică şi sunt foarte mândră de ea. Practic am învăţat-o cum să mănânce sănătos şi să slăbească fără să se înfometeze", ne-a declarat Silvi Ifrim, doctor în ştiinţe medicale şi şeful secţiei de nutriţie de la Spitalul Cantacuzino.

Şi ele au dat jos şunculiţele!

Monica Anghel a reuşit şi ea să dea jos 20 de kilograme în 5 luni printr-un regim disociat.

Solista a declarat că nu a avut o motivaţie extraordinară, ci a simţit că este momentul să slăbească fără să se chinuie.

Monica Anghel a slăbit 20 kg în cinci luni

Acum, ea nu mai respectă dieta, dar are grijă să nu mai facă excese.

Gabriela Cristea este o altă vedetă care a slăbit printr-un regim dat de un nutriţionis,t de la 80 de kilograme ajungând la 65.

Gabi Cristea a scăpat de 15 kg

"Elementele de bază ale alimentaţiei mele au devenit legumele, cerealele, fructele, peştele, nucile, migdalele, apa, ceaiurile.

Evit pe cât posibil preparatele grele. Fac sport, pilates şi cardio, e foarte important pentru tonusul muscular şi pentru psihic", ne-a dezvăluit Gabi.

Mai citeşte:

Minodora a slăbit enorm. Uite ce bine arată!

Giulia Nahmany a slăbit cu mâncare sănătoasă

Cristina Rus a slăbit spectaculos

Mai multe