EXCLUSIV! Sarcina Monicăi, alarmă falsă

2 aprilie 2012 15:11   Actualitate
Ultima actualizare:

În luna martie, atunci când a revenit în ţară pentru câteva zile, Monica Gabor era aproape singură că poartă în pântece copilul iubitului ei chinez, Mr. Pink. Iată că totul a fost doar o alarmă falsă, testul de sarcină ieşind negativ.

Povestea de iubire dintre fosta doamnă Columbeanu (25 de ani) şi chinezul Lhamo (24 de ani), stabilit în Los Angeles, pare ruptă din poveştile cu zâne şi Feţi-Frumoşi.

S-au îndrăgostit la prima vedere, la începutul anului trecut, iar de atunci sunt nedespărţiţi. Monica era în culmea fericirii atunci când, luna trecută, a crezut că e însărcinată şi că îi va dărui acestuia un moştenitor.

Reporterii Click! au aflat însă că testul de sarcină a ieşit negativ, veste care nu le-a picat tocmai bine celor doi. „Mr. Pink a fost foarte trist atunci când a aflat că a fost doar o alarmă falsă.Chiar îşi doreşte foarte mult un copil cu Monica şi speră că minunea se va întâmpla cât mai curând. Este decis să o ia de nevastă, iar nunta se pare că va avea loc chiar în această vară, în America, departe de ochii curioşilor din România. Monica este o norocoasă, l-a prins pe Dumnezeu de-un picior", a declarat un apropiat al cuplului pentru Click!

Chinezul Lhamo adoră copiii şi este foarte ataşat şi de fiica Monicăi şi a milionarului Irinel Columbeanu, micuţa Irina (5 ani). Acesta o răsfaţă cu tot felul de cadouri, de la haine până la jucării, iar Irina pare să-l placă şi ea foarte tare.

Mai multe