EXCLUSIV Ştefan Stan vrea să scape de chelie
Are 36 de ani, în 2011 a câştigat show-ul "Vocea României", iar acum îi merge din plin şi în carieră, şi în amor, fiindcă femeile roiesc în jurul lui. Iată însă că Ştefan Stan se confruntă şi el cu o problemă des întâlnită în rândul bărbaţilor.
De trei luni trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Diana, o brunetă sexy, pe care el o alintă Didi. Concerte are cu duiumul, aşa că viaţa pare roz pentru Ştefan Stan.
O mare problemă însă îi dă bătăi de cap solistului, iar Click! a aflat care e planul pentru rezolvarea acesteia. Ştefan Stan are din naştere câteva zone de chelie, aşa că a trecut la măsuri.
Solistul are din naştere câteva rotocoale de chelie
Fotoreporterii noştri l-au surprins săptămâna trecută în zona clinicii "Medart" din Dorobanţi, iar surse din lumea muzicală ne-au spus că solistul va deveni curând pacientul acestei instituţii. Stan a luat deja legătura cu medicii specialişti în implant de păr, iar luna viitoare urmează să-şi umple golurile din podoaba capilară. De altfel, din fotografii se vede lesne că în capul artistului există câteva rotocoale de chelie, însă cu aproximativ 3.000 de euro le va putea rezolva rapid şi se va face "boboc".
Mihai Trăistariu. În martie 2013, Mihai Trăistariu (34 de ani) și-a rezolvat problema cu chelia la o clinică privată din Turcia.
Raoul. În februarie 2014, Raoul (35 de ani) a mers la clinica din Turcia la care a fost și Trăistariu și și-a pus 10.000 de fire de păr în plus.
Dan Bittman. Anul trecut, și Dan Bittman (52 de ani) a mers în străinătate, unde a plătit 4.000 de euro pentru a scăpa de calviție.
Dinu Maxer. La 40 de ani, Dinu Maxer se confruntă și el cu căderea părului, iar săptămâna viitoare își va face implant de păr la o clinică din Capitală.