EXCLUSIV! Uite în ce loc de poveste își va petrece vacanța familia Prigoană!

24 iulie 2013 17:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Cum a mai rămas doar o săptămână până când emisiunea pe care o prezintă la Antena 2 va intra în vacanță, Bahmu (39 de ani) și Silviu Prigoană (49 de ani) și-au planificat deja concediul. Cei doi soți vor pleca în luna august, împreună cu cei doi băieți ai lor, Maximus (5 ani) și Eduard (2 ani), în Germania.

Familia Prigoană va petrece zece zile într-unul din cele mai mari parcuri de distracții din lume, Europa Park. Alegerea nu este deloc întâmplătoare. Soții Prigoană au mai fost aici împreună cu cei mici, care s-au distrat de minune în uriașul parc din Germania.

Situat în localitatea Rust, în sud-vestul Germaniei, Europa Park este al doilea parc ca mărime din Europa (după Disneyland Paris). Principala atracţie este Silver Star, cel mai înalt rollercoaster din Europa şi al treilea ca viteză.

Parcul este un loc de atracție și pentru adulți, nu doar pentru copii. Printre multe alte mijloace de distracție pe care le au la îndemână, prichinedii se pot plimba cu trenulețe de diferite dimensiuni, mașinuțe, autobuze sau bărci, parcul fiind împărțit în mai multe zone tematice, în timp ce pentru părinții lor există amenajate cafenele, restaurant și magazine de suveniruri.

Puștii se pot distra și la cinematograful 4D, pot face o călătorie cu un covor fermecat, pot viziona spectacole la teatrul pentru copii sau se pot juca la Casa D’Aventura, un loc de joacă situat în zona spaniolă a parcului.

Una dintre cele mai frumoase zone ale parcului poartă numele de “Pădurea fermecată” şi cuprinde o galerie a basmelor, “Oraşul Piticilor”, “Castelul frumoasei din Pădurea adormită” şi “Casa Vrăjitoarelor”. După ce se va întoarce de la Europa Park, familia Prigoană se va relaxa o săptămână pe litoralul bulgăresc.

Și-a mutat atelierul din casa în casa închiriată

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Adriana Bahmuțeanu a renunțat la imobilul în care a locuit cu chirie în perioada în care a fost separată de soțul ei. Inițial, ea stat într-o vilă din orașul Pantelimon,  dar a vrut să fie mai aproape de grădinița copiilor și în toamnă s-a mutat în această casă din București.

În imobilul pentru care plătea chirie, a funcționat și atelierul de croitorie al vedetei, “Bahmu Atelier”. Ea și-a mutat atelierul în zona Bulevardului Carol.

Mai multe