EXCLUSIV! Viziru, audiat o oră la DNA

9 martie 2012 18:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Astă seară are loc la TVR selecţia naţională Eurovision. Dar Viziru tot nu cedează. El speră să i se facă dreptate, până în ultima clipă... Solistul susţine că la audiţiile pentru concurs a fost grav încălcat regulamentul, motiv pentru care, ieri, a mers chiar şi la Direcţia Naţională Antiocorupţie (DNA). Acolo, a petrecut o oră, la audieri.

Cântăreţul dovedeşte încă o dată că e dispus să meargă până în pânzele albe pentru a se face dreptate. Susţine că nu are nimic de pierdut, iar cel mai mult îşi doreşte ca Dan Manoliu să plece de la TVR.

„Nu am nevoie ca Manoliu să-mi difuzeze piesa după Eurovision, aşa cum a spus. Dacă vrea să-mi facă un cadou, mai bine să-şi dea demisia din TVR. În felul acesta, anul viitor cu siguranţă va fi mai bine pentru concurenţi. Oricum, nu las lucrurile aşa. Am mers la DNA, dispus să depun o plângere atât împotriva lui, cât şi împotriva celor care au acceptat să facă parte din juriu, chiar dacă nu aveau acest drept. Am fost audiat mai mult de o oră, iar acum aştept un răspuns oficial din partea lor", a declarat Viziru pentru Click!

Solistul a avut de pierdut în urma scandalului iscat. Recunoaşte chiar el acest lucru: „Nu mai am intrări la nici o televiziune şi nici la posturile de radio, dar nu-mi pasă, trebuie să fac dreptate".

Click! i-a prezentat pe toţi concurenţii

Iată lista de intrare în selecţia naţională de astăzi (TVR 1, ora 21.00): 1. CĂTĂLIN JOSAN - Call My Name 2. ANA MARDARE - If You Find Simple Words to Say 3. VIKY RED - If You Ever Feel 4. RPK - Singura care 5. LUCIAN OROS - The Best a Man Can Get 6. RALUCA OCNEANU - Time Is On My Side 7. ELECTRIC FENCE - Şun-ta 8. OVIDIU ANTON - I Walk Alone 9. MISS MARY - Rollin' 10. MANDINGA - Zaleilah 11. T&L - Twilight 12. IOANA ANUŢA - Girls Don't Cry 13. TASHA - Say My Name 14. BIANCA PURCĂREA - Don't Say Sorry 15. ANA MARDARE - This Must be Love.

Lucian Oros - «The Best a Man Can Get»

DESPRE EL

S-a lansat în muzică la 15 ani, când a pus bazele formaţiei Pseudonym; La 18 ani începe cursurile Facultăţii de Muzică din Oradea, studii finalizate cu un masterat la Universitatea de Arte din Graz.

DESPRE MELODIE

E compusă de Mats Tarnfors & co., echipă care s-a ocupat şi de realizarea textului.

Ovidiu Anton - «I Walk Alone»

DESPRE EL

E prieten cu scena încă de la 6 ani;A studiat chitara şi pianul la şcoala de muzică;În 1998, a înfiinţat trupa Carpe Diem;În 2003, a câştigat locul al doilea la secţiunea Interpretare de la Mamaia, cu o piesă proprie;Între 2004-2006, a fost şef de promoţie al Şcolii Vedetelor; În 2005, a reprezentat România la Cerbul de Aur;Din 2008 până în prezent a fost solistul trupei Pasager, formaţia alături de care şi-a mai încercat norocul la Eurovision, acum doi ani.

DESPRE MELODIE

Este compusă integral de interpret, atât linia melodică, dar şi versurile.

Raluca Ocneanu - «Time Is On My Side»

Despre EA

S-a născut la Ploieşti, la 27 noiembrie 1977.A început de mică studiile muzicale;Din 1998 până în 2008 a locuit şi s-a afirmat pe scenă în Italia.

DESPRE MELODIE

! E compusă de Mihai Alexandru, iar textul e semnat de Japhet Niven.

Tasha - «Say My Name»

Despre EA

S-a născut la 10 aprilie 1988, în Tulcea; Numele din buletin este Elena Postolea;Studiază muzica de la 7 ani (canto, chitară, pian şi cor);A fost finalista concursului „Megastar";

DESPRE MELODIE

E compusă de Muştiuc Sebastian Vlad & co.

T&L - «Twilight»

Despre formaţie

Este un duo exotic compus din românca Larisa Ciortan (25 de ani, studentă) şi din nigerianul Gabriel Uche (25 de ani, student);

S-a făcut remarcată la competiţia „X-Factor" de la Antena 1.

DESPRE MELODIE

E compusă de Ziga Pirnat & co.;Piesa a intrat la audiţii în interpretarea altei concurente, Bianca Purcărea.

Mai multe