EXCLUSIV «Vrem să fugim cu gemenii în Anglia»
Fiecare om are principiile lui, dar totul se schimbă atunci când în viața lui intervine un copil. Dar doi! Acesta e sentimentul pe care îl trăiește Cristina, ex-Impact, alături de soțul ei, Gabriel Bălan, în ceea ce îi privește pe copii lor de 9 luni, Toma și Matei.
Concluzia la care au ajuns cei doi poate să schimbe viața familiei lor. Aveau concerte prin toată țara. Însă totul s-a schimbat pentru Cristina, după ce s-a căsătorit în 2012 cu colegul ei, Gabi Bălan, care l-a înlocuit pe Rareș în primăvara anului 2010. Pe atunci artista abia începea să cunoască tainele vieții împărțite la doi. În urmă cu 11 luni, când Cristina a ajuns la Maternitatea Polizu pentru a da viață prematur (la 32 de săptămâni, n.r.) unor gemeni frumoși pe nume Toma David și Matei Nicolas (de 9 luni, n.r.), lucrurile s-au intensificat.
„Am început să lucrăm de acasă. Eu am încetat să mai fiu managerul trupei Vunk, iar soția și-a pus la punct un mic studio în casă. Am început să ne gândim la ce ar fi bun pentru copii, iar o educație și o viață în România nu fac parte din plan. Suntem 80% hotărâți să plecăm în Anglia, până ajung copiii la vârsta de 3 ani. Acolo ar avea parte de educația potrivită. În Anglia muzica se face altfel și putem lua exemplul: când englezii îi aveau pe Beatles, noi o aveam pe Mirabela Dauer", a spus Gabriel Bălan, pentru Click!