«Experimentul Geneva», oprit un an din cauza unor erori de proiectare

10 martie 2010 19:11   Actualitate
Ultima actualizare:

În opinia oamenilor de ştiinţă, aceste erori de proiectare vor împiedica LHC să îşi atingă potenţialul maxim în următorii doi ani.

Acceleratorul de particule a fost închis în perioada Crăciunului 2009, la scurt timp după ce a stabilit un record în ceea ce priveşte cea mai mare energie a particulelor înregistrată vreodată, fiind repornit la sfârşitul lui februarie 2010.

Pe parcursul următoarelor luni, cercetătorii intenţionează să doboare acest record, experimentele având ca obiectiv atingerea unei energii de circa şapte teraelectronvolţi (TeV), la sfârşitul lunii martie.

În 2010, CERN are ca obiectiv creşterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori şi jumătate puterea maximă a acceleratorului deţinut de institutul american FERMILAB.

Operat de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN), LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume şi va crea condiţii similare momentelor de după Big Bang.

Cercetătorii vor încerca să identifice, în cadrul experimentului, bosonii Higgs, particule sub-atomice, instabile, numite şi "ale lui Dumnezeu", cruciale pentru înţelegerea fizicii actuale.

Mai multe