Explozie puternică în judeţul Cluj! O persoană a murit şi mai multe case au fost afectate

10 mai 2014 7:54   Actualitate
Ultima actualizare:

O persoană în vârstă a fost rănită, sâmbătă dimineaţă, iar alta este căutată sub dărâmături în urma unei explozii care a avut loc în comuna Izvoru Crişului, judeţul Cluj, şi care a afectat mai multe case din vecinătate, conform Mediafax.

UPDATE: Primarul comunei Izvoru Crişului, Antal Ioan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că soţul femei, rănit în explozie, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj-Napoca.

"Bătrânul rănit în explozia casei a fost dus la UPU, pentru îngrijiri medicale, dar soţia sa a decedat, fiind prinsă sub dărâmături, şi a suferit răni astfel încât nu a mai putut fi salvată. Avea 58 de ani. Soţul ei ne-a supus că aceasta se afla în bucătăria casei şi a vrut să aprindă focul la aragaz de la o butelie de gaz. Se pare că de la butelia de gaz a avut loc explozia", a spus Antal.

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că cele două persoane au fost prinse sub dărâmăturile casei în care locuiau.

"S-a produs o explozie la o casă de locuit din Izvoru Crişului, două victime fiind rănite şi prinse sub dărâmături. ISU Cluj a intervenit cu o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. Cercetăm care sunt cauzele ce au dus la producerea exploziei", a spus Biriş.

Primarul comunei Izvoru Crişului, Antal Ioan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mai multe case ale vecinilor au fost afectate de suflul exploziei.

"Eu locuiesc la 500 de case de casa unde a avut loc explozia şi am auzit bubuitul. Şi casele din vecini au fost afectate de explozie, au geamurile sparte şi acoperişurile distruse. Nu cred că explozia a avut drept cauză o acumulare de gaz, pentru că noi nu avem reţea de gaz în comună. Un bătrân care este proprietarul casei a fost rănit, iar soţia sa este căutată sub dărâmături. În casă locuiau şi tineri, încă patru persoane, dar acestea nu au păţit nimic", a spus Antal.

Acesta crede că explozia a pornit de la un tub de oxigen folosit de proprietarul casei pentru a-l ajuta să respire întrucât suferă de o boală la plămâni.

Mai multe