Fă sex 6 minute şi scapi de colesterol!
Studii recente au demonstrat că în timpul unei partide de sex se ard doar 21 de calorii, ci nu 300 după cum ştiam până acum. Aşa că pentru a slăbi fie facem mai mult sex decât de obicei, fie... urcăm scările şi curăţăm curtea de zăpadă.
Faceţi sex mai des
Cercetătorii de la Universitatea din Alabama, coordonaţi de David Allison, au descoperit că în timpul unei partide de sex de 6 minute consumăm 21 de calorii, adică exact aceeaşi cantitate ca atunci când mergem pe jos timp de 10 minute. Astfel, pentru a consuma plusul caloric pe care îl acumulăm pe durata unei zile, este nevoie de exerciţii suplimentare. Pentru cei care alocă mai mult timp preludiului în timpul partidei de sex, consumul caloric poate ajunge şi la 35-40 de calorii.
Urcaţi scările!
Cu toţii ne dorim să scăpăm de colesterol şi de kilogramele în plus. Dar cine mai are timp şi chef de mers la sala de forţă când avem un program şi aşa extrem de încărcat? Iată că răspunsul ne vine de la cercetătorii de la Universitatea de stat din Oregon. Staţi la etajul 4, 5 sau 6? Nimic mai simplu, urcaţi pe scări. Asta arde aproape 68 de calorii, scade riscul apariţiei de boli cardiovasculare, ajută diabeticilor scade presiunea sangvină şi reduce colesterolul.
30 de minute de curăţat zăpada din faţa blocului sau de măturat pe jos fac cât o şedinţă la sala de forţă. Cercetătorii americani au descoperit că 43% dintre cei care fac exerciţii uşoare în fiecare zi au un tonus muscular excelent, scapă de insomnii, căderi nervoase şi nu au probleme cu colesterolul. În plus, activităţile gospodăreşti desfăşurate în aer liber, fac cât o şedinţă de alergare în parc, arzând peste 85 de calorii.
Ai grijă! Fericirea-n cuplu îngraşă
Cercetătorii de la Universitatea din Dallas au studiat 169 de cupluri căsătorite de mai bine de 4 ani. Astfel, s-a descoperit că, în familiile fericite şi optimiste, bucuria se putea măsura în kilograme în plus.
În schimb în cuplurile mai puţin fericite, atât el cât şi ea îşi păstraseră silueta de dinainte de nuntă. De ce? Pentru că ambii se pregăteau pentru o eventuală despărţire şi să facă o nouă cucerire. Media îngrăşării celor din prima categorie a fost de 8 kilograme, în timp ce la „nefericiţi” silueta a fluctuat sensibil către minus un kilogram.