Fabrica de Crăciuniţe produce 300 milioane de lei, de Sărbători
Este vorba despre familia Palasthy, care de trei generaţii se ocupă de cultivarea florilor, iar de cinci ani şi de ceea a Crăciuniţelor.
În aceste săptămâni, lucrează cu toţii de dimineaţa până seara târziu ca să îngrijească cele 10.000 de Crăciuniţe, florile superbe pe care tot mai multe persoane îşi doresc să le aibă în casă, în perioada Sărbătorilor.
Horticultorii spun că florile au avut nevoie de şase luni de muncă. Membrii familiei mărturisesc că se trezesc în fiecare dimineaţă la ora 5.00 şi merg la plante să vadă dacă totul este în regulă.
Ziua de muncă pentru familia de horticultori se încheie după ora 23.00. Crăciuniţele au înflorit la începutul lunii decembrie în culoarea roşu aprins, care se va păstra până după Anul Nou, dacă sunt bine îngrijite.
Angela Palasthy spune că o floare costă la ei 10 lei, dar au câştig 3 lei. Asta după ce se scad toate cheltuielile, cum ar fi impozite, răsaduri, apă, curent, gaz. În comerţ planta costă 20-25 de lei. Crăciuniţele vor ajunge în special la Târgu Jiu, Petroşani şi Drobeta Turnu Severin.
Pleacă din seră cu 10 lei şi ajunge în florării cu 25
De la sera familiei Palasthy, Crăciuniţele pleacă cu 10 lei ghiveciul. În florăriile şi în pieţele din Arad, firul de Crăciuniţă se vinde cu sume cuprinse între 20 şi 25 de lei.
Click!spune
Când se udă planta, apa se toarnă circular şi cât mai spre marginea ghiveciului.
Floarea trebuie ferită de aer rece şi de curent.
Se pune apă în tăvi speciale şi se lasă să fie absorbită.
Nu trebuie ţinută lângă calorifer.
Pregătirea pamântului, a îngrăşămintelor şi a tratamentelor trebuie făcută cu mare atenţie.
Nu pune sub ghiveci farfurioară, deoarece umezeala poate ofili planta.