Fac mărţişoare după gratii, pentru iubitele lor
Cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie, zece puşcăriaşi de la Penitenciarul Târgu-Jiu confecţionează felicitări şi mărţişoare pentru soţii şi iubite, în atelierul de ergoterapie al închisorii.
Deţinuţii spun că timpul trece mai uşor după gratii atunci când au ceva de lucru, iar cei căsătoriţi vor să le arate consoartelor că se gândesc la ele. Dragoş Anghel, în vârstă de 28 de ani, încarcerat pentru furt şi tâlhărie, vrea să-i dea soţiei un mărţişor special.
„Acum o lună m-am căsătorit după gratii şi acum am confecţionat pentru soţia mea un copac al iubirii, pe care l-am realizat din sârmă. L-am învelit în hârtie creponată şi apoi am făcut florile din tul. Trebuie multă răbdare şi inspiraţie", a spus Dragoş Anghel, care a ispăşit cinci ani din pedeapsă şi mai are tot atât.