Facebook își «trage» telefon mobil?
Ce înseamnă asta? Ei bine, dacă facem o comparație cu un alt gigant, Google, concluzia este simplă: Facebook își «trage» telefon mobil.
Decizia este cât se poate de logică, având în vedere popularitatea de care se bucură compania, profitul, dar și apariția pe piață a aplicațiilor special concepute pentru platforma de socializare.
Conform unor surse din cadrul TechCrunch, Facebook deja lucrează la un terminal mobil. Doi angajați ai companiei, Joe Hewitt și Matthew Papakipos se vor ocupa de dezvoltarea sistemului de operare, cei doi bazându-se pe vasta experiență acumulată la job-urile anterioare, Hewitt fiind unul din "părinții" Firefox, iar Papakipos managerul proiectului Chrome OS.
Cât privește partea hardware a terminalului, Facebook va lucra in parteneriat cu o altă companie, probabil asiatică (n.r). Rămâne de văzut dacă zvonurile ajunse la urechile celor de la TechCrunch vor prinde contur, sau vor rămâne o simplă speculație.