Fane Stoica, dosar penal cu fazani şi sechestrare

3 noiembrie 2010 16:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Minorul ar fi fost angajat pentru câteva zile să aibă grijă de vitele paznicului respectiv.

Când a plecat de la acesta a ajuns întâmplător la poarta lui "Mourinho".

"Nea Fane mi-a dat să mânânc, mi-a dat şi un pahar cu suc, apoi m-a luat ameţeala. Cred că sucul avea alcool în el. Mi-a zis: gata, bă, încep filmările! Că vine poliţia! Unul, Mihăiţă, filma şi nea Fane mă punea să spun că m-a bătut Ionuţ Temelie, că m-a sechestrat, că nu mi-a dat să mânânc. Nea Fane mi-a promis ca-mi dă bani şi un ATV, dar nu mi-a dat niciun ban", a povestit puştiul.

Ionuţ Temelie, cel acuzat de sechestrarea minorului, e paznic al Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dolj şi se află într-un conflict mai vechi cu fostul antrenor al Ştiinţei, pe care susţine că l-a prins împuşcând fazani în noaptea de 18 spre 19 aprilie.

"La o oră după ce l-am prins la braconaj, m-am trezit cu Stoica la mine la poartă. A tras trei focuri de armă din jeep şi a demarat nebuneşte. Am chemat poliţia care a găsit două tuburi de cartuşe, calibrul 12, trase în poartă", spune Temelie. În urma cercetărilor, tehnicianul s-a ales cu dosarul penal nr. 4777/P/2010.

Ca să producă o dovadă fizică a sechestrării, îşi aminteşte copilul, Ştefan Stoica ar fi inventat o urmă de violenţă.

„Nea Fane mi-a zis sa-mi sug mâna, să se înnegrească. N-am putut şi un popă, chiar de la mine din Urzicuţa, care bea cu nea Fane, mi-a strâns mâna tare cu un furtun, până am ţipat de durere", declară minorul.

Potrivit anchetatorilor, Florian Stoica, fratele lui „Mourinho", a sunat la 112 să reclame sechestrarea unui minor.

La Poliţia din Melineşti, supravegheat îndeaproape de Ştefan Stoica, copilul a scris sub semnătură varianta sechestrării.

Paznicul Ionuţ Temelie e cercetat acum pentru sechestrare şi lovire.

Mai multe