Fanii îi cer lui Becali să oprească distrugerea Stelei

20 mai 2010 7:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Situaţia este tot mai tensionată la Steaua. Pentru a-l doilea an consecutiv, echipa a ratat prezenţa în Liga Campionilor, iar acum a fost evacuată din Ghencea deoarece nu a plătit chiria pe ultimele două luni. Mai mult, dacă până la 31 mai 2010 Steaua nu prezintă un contract cu un stadion licenţiat pentru Liga I şi Liga Europa, atunci echipa nu va primi dreptul de a juca în noul sezon. Gigi Becali s-a reorientat rapid şi a anunţta că va muta echipa la Buzău. „Toată echipa se va muta la Buzău. Acolo vor face şi antrenamentele. Baza de copii şi juniori din Ghencea nu pot să o mut, o închid. Buzău este aproape de Bucureşti, la o oră! Condiţiile de pregătire sunt mai bune decât în Ghencea. Nu cred că e implicat Iordănescu în această afacere cu Ministerul Apărării. Nu cred că poate fi atât de duplicitar", a explicat patronul Stelei la gsptv

Fanii sar la gâtul lui BecaliSuporterii „roş-albaştrilor" au rămas muţi de uimire când au văzut că Becali va trimite echipa la Buzău. Acum, ei amininţă cu proteste care să-l determine pe finanţator să vândă clubul. „Eventualitatea mutării echipei la Buzău sau pe orice alt stadion în afara celui pe care Steaua a reuşit cele mai mari performanţe din sportul românesc ar reprezenta paroxismul mandatului criminal pogorât asupra clubului nostru, care în ultimul deceniu, de la preluarea echipei de către actualul creditor, a cunoscut cele mai mari umilinţe din întreaga istorie de aproape 63 de ani. Clubul care a adus României atâtea bucurii, indiferent de simpatiile personale, trebuie apărat în aceste momente, pentru a asigura continuitatea unui fenomen pur românesc: stelismul. Repetăm singura noastră doleanţă: încetează să târăşti clubul Steaua prin noroaiele în care te învârţi - vinde clubul!", se arată într-un comunicat semnat de Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti.

Mai multe