10 adevăruri despre înşelat. Numărul 4 e cu adevărat surprinzător

9 mai 2015 22:09   Fapt divers
Ultima actualizare:

Viaţa în doi e lungă şi plină de neprevăzut. Oricând unul dintre voi poate cădea în ispită, iar motivele sunt atât de variate pe cât sunt de complexe personalităţile fiecăruia dintre noi. Psihologii citaţi de womansday.com au identificat câteva adevăruri general valabile legate de înşelat. Ia măsuri din timp ca să nu ajungi niciodată în această situaţie.

1. Bărbaţii îşi aleg amante dintre cunoştinţe. Totul porneşte de la o simplă prietenie, care apoi escaladează. Pot fi prietene din copilărie, femei din anturajul familiei sau de la serviciu. De fapt, potrivit unor studii, peste 60% dintre aventuri încep la serviciu. Sfat: măcar acasă să vă deconectaţi de serviciu şi să vă dedicaţi timp unul altuia.

2. Atunci când încep o aventură, bărbaţii sunt mai jucăuşi şi mai activi sexual acasă. Aventura din peisaj îi trezeşte simţurile şi apetitul sexual, iar soţia este, până la urmă, cea alături de care se simte cel mai confortabil. Deci, dacă observi schimbări în comportamentul soţului tău, trebuie să-ţi pui un semn de întrebare.

3. Majoritatea bărbaţilor încă îşi iubesc soţiile în momentul când le înşală. După un timp, în cuplu, se instalează monotonia. Se căsătoresc, fac copii, iar romantismul dispare. Nu doar femeile îi simt lipsa, ci şi bărbaţii, din acest motiv cad în ispita aventurilor. Pentru a evita acest lucru în căsnicia ta, trebuie să întreţii focul, să mai petreceţi împreună nopţi romantice, să ieşiţi în oraş măcar o dată pe săptămână.

4. Bărbaţii se urăsc după o aventură. Chiar dacă le plac momentele cu amanta, odată întorşi lângă soţie au un sentiment de vină şi dezgust faţă de ei. În definitiv, au înşelat încrederea unui membru al familiei.

5. Femeile simt când sunt înşelate. Imposibil să nu observe că ceva se schimbă în rutina soţului lor, în comportamentul lui. Totuşi, dacă nu zic nimic, poate o fac de dragul copiilor, al fricii de adevăr.

6. Femeile înşală la fel de mult ca bărbaţii, însă aventurile lor sunt mai periculoase. Motivele pentru care se aruncă într-o aventură sunt diferite. În timp ce bărbaţii caută reconfirmarea masculinităţii, sunt simple aventuri pentru ei, femeile au nevoie de dragoste şi emoţie în noua relaţie.

7. Legăturile online sau cele platonice pot fi mai periculoase decât sexul. De multe ori, o partidă de sex nu implică ataşament. Poate fi doar o descărcare, o greşeală de impuls. În schimb, legăturile online sunt de lungă durată şi clădesc sentimente.

8. Bărbatul înşală când sunt probleme în cuplu. Însă problemele nu se vor rezolva niciodată cât timp e într-o altă relaţie. Orice ar face soţia şi oricât de bine s-ar purta, niciodată nu va fi suficient. Până când bărbatul nu decidă singur să renunţe la aventură şi să se concentreze pe soţie, lucrurile nu au şanse de îmbunătăţire.

9. O aventură poate salva căsnicia. Cel care înşală poate realiza că noua relaţie nu e chiar ce şi-a dorit, că tot lângă soţ/soţie se simte cel mai bine şi tot cu el/ea vrea să-şi petreacă viaţa. Totuşi, cel înşelat, dacă a aflat de aventură, trebuie să aibă mare atenţie înainte de a-şi ierta partenerul. Cei care au înşelat odată o pot face din nou.

10. Nu este vina femeii înşelate. Mulţi spun că, dacă te-a înşelat, e şi vina ta, că nu ai ştiut să-l ţii lângă tine. Nu e adevărat, spun psihologii citaţi de womansday.com. „Bărbaţii nu înşală din cauza a cum e ea, ci din cauza a cum nu este el”. Singura vină a amândurora este că nu au sesizat din timp ruptura dintre ei şi nu au luat măsuri.

Sfaturi pentru amândoi

  • Căsnicia nu trebuie să vă schimbe. V-aţi îndrăgostit unul de altul pentru că eraţi veseli, pozitivi, vă distraţi împreună. Nu vă transformaţi în nişte cicălitori, rigizi, puşi pe ceartă.
  • Nu uitaţi să vă îngrijiţi, să arătaţi bine, aşa cum o făceaţi la început. Ar fi frumos să te aranjezi doar pentru el în câte o seară.
  • Menţineţi flacăra aprinsă. Măcar o dată pe săptămână ieşiţi în oraş şi distraţi-vă în doi. 
  • Gătiţi împreună, oferă-i flori, fă-i mici surprize!
Mai multe