21 de sfaturi ca să ţii căpuşele şi ţânţarii departe

6 mai 2018 19:09   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vegetaţia a explodat în parcuri şi păduri după zilele însorite şi cele ploioase din ultima vreme. Un mediu propice pentru înmulţirea insectelor. Şi sezonul acestora este de abia la început! Tocmai de aceea medicii ne recomandă să fim foarte atenţi atunci când ieşim în natură. Iată cum putem să ne protejăm, astfel încât să nu avem de suferit!

Ne place să ne petrecem timpul liber în natură, să respirăm aer curat şi să ne bucurăm de verdele proaspăt din jur. Fiţi însă cu ochii-n patru la gâzele din vegetaţie. Deşi par inofensive, unele, precum căpuşele şi ţânţarii, vă pot crea probleme grave de sănătate. În timp ce căpuşele pot transmite boala Lyme, ţânţarii pot fi transmiţători de virus West Nile, ambele afecţiuni grave. Tocmai de aceea e bine să vă luaţi câteva măsuri de precauţie.

„Când ieşiţi la iarbă verde, adoptaţi o ţinută cu pantaloni şi mâneci lungi şi purtaţi şosete, pentru ca insectele să nu ajungă la piele. După ce ajungeţi acasă, examinaţi-vă atent fiecare parte a corpului. Trebuie ştiut că o căpuşă infectată poate transmite, la rândul ei, infecţia numai dacă rămâne înfiptă în piele mai mult de 24 de ore”, ne-a explicat prof. dr. Emanoil Ceauşu, infecţionist la Spitalul “Victor Babeş”. 

Prin urmare, e bine să urmaţi aceste sfaturi:

  • după o drumeţie, spală imediat, cu apă fierbinte, hainele;
  • dacă ai curte, nu lăsa iarba să crească prea mult;
  • poartă haine colorate, astfel încât să detectezi imediat o căpuşă;
  • leagă-ţi părul în coadă;
  • controlează atent animalele de companie dacă au căpuşe;
  • nu depozita lemnele de foc lângă casă;
  • nu sta direct pe iarbă atunci când mergi la un picnic;
  • foloseşte soluţii speciale pentru iarbă şi vegetaţia din curte.

Şi în cazul ţânţarilor există câteva reguli pe care e bine să le urmezi:

  • evită îmbrăcămintea în culori vii, deoarece ţânţarii ne identifică parţial după culorile contrastante;
  • poartă haine cu mânecă lungă şi pantaloni lungi;
  • evită parfumurile cu arome puternice, în special cele dulci, florale, doarece acestea atrag ţânţarii;
  • instalează plase anti ţânţari la geamuri, la uşi, dacă stai la curte, pe terase.
  • cum ţânţarii sunt atraşi de lumină, încearcă să păstrezi iluminatul în afara casei la un nivel minim;
  • evită pe cât posibil activităţile în aer liber, dimineaţa în zori şi seara în amurg, când ţânţarii sunt cei mai activi;
  • elimină zonele din jurul casei care se umplu cu apă sau unde stagnează apa când plouă şi goleşte recipientele în care se colectează apa de ploaie, precum bidoane, recipiente din plastic, farfuriile  ghivecelor de flori, găleţi, tomberoane, butoaie, roabe, cauciucuri vechi. Acesta sunt locurile preferate de ţânţari pentru reproducere;
  • tunde regulat arbuştii şi gazonul;
  • instalează ventilator pe terasă. Ţânţarii sunt goniţi de vânt;
  • nu arunca la gunoi zaţul de cafea. Aruncă-l în grădină! Acesta absoarbe oxigenul din apă şi forţeză larvele ţânţarilor să iasă la suprafaţă. Astfel, ţânţarii nici măcar nu mai apucă să ajungă maturi şi să înţepe.
  • sădeşte plante şi flori ce îndepărtează ţânţarii: Lemongrass, gălbenele, muşcate, busuioc, rozmarin, lavandă, eucalypt, cimbru sau iarba mâţei.
  • prepară o soluţie naturală şi stropeşte în grădină: 1/3 bere stătută (de orice fel), 1/3 sare amară numită şi sare epsom (sulfat de magneziu) şi 1/3 apă de gură (ce conţine alcool). Cu această soluţie poţi stropi gazonul, gardul viu, curtea.
  • foloseşte spray-uri sau loţiuni antiinsecte pentru corp atunci când ieşi în parc sau la pădure. Le găseşti în supermarketuri sau în farmacii şi costă între 20 şi 30 de lei.

Cum te protejezi de ţânţari

Mai multe